Sponsor

duminică, 23 august 2009

TOP 10 - Carti periculoase

"Mein Kampf", "Manifestul Partidului Comunist" si o carte medievala despre identificarea vrajitoarelor ocupa primele locuri. Unele intrari sunt contestabile, cum ar fi "Coming of Age in Samoa", o carte despre practicile sexuale ale femeilor samoane. Topul a fost preluat de pe site-ul listverse.com, sectiunea "controversial lists".

Cartile nu sunt doar depozitarul cunoasterii noastre, ci si una din sursele care ne furnizeaza ratiuni morale pentru actiuni. Pornind de aici, putine carti isi propun sa faca rau intentionat - sau, cand isi propun asta, lumea nu le ia in serios, nu le transforma in temei pentru actiune. Pericolul vine, asadar, din alta parte - din partea acelor carti care, propunandu-si sa faca bine, ajung sa provoace rau. Fie crediteaza idei aberante, fie incita la intoleranta si ura, fie sustin idei care, pornind de la credinta excesiva intr-un ideal mail indepartat, ajung sa sacrifice exact detaliile care ne fac oameni.

In alta ordine de idei, in timp ce unele optiuni ale autorilor topului sunt justificate ("Mein Kampf","Malleus Maleficarum", "The Pivot of Civilization"), altele pot fi lesne contestate, in special "Coming of Age in Samoa" a antropologului Margaret Mead, o carte care, dincolo de viciul metodologic ce-i discrediteaza valoarea stiintifica, a facut enorm pentru feminismul dintre razboaie, precum si "Democratie si educatie" a lui John Dewey, una din cartile fondatoare ale filozofiei educatiei moderne din SUA.

1) Adolf Hitler, "Mein Kampf" (1925)

Textul lui Hitler este una din acele rare carti care si-au propus sa faca rau intentionat - nu tuturor oamenilor, ci doar unei parti dintre ei. In "Mein Kampf", Hitler a schitat planul sau pentru o Germanie curatata de evrei (prin mijloace violente, care includeau uciderea lor in masa), precum si un razboi impotriva Frantei si a Uniunii Sovietice pentru a crea "spatiu vital" pentru germani. Cand cartea a fost publicata, a fost in mare ignorata, dar cand Hitler a ajuns la putere lucrurile s-au schimbat - se crede ca peste zece milioane de exemplare au fost puse in circulatie. Cartea este influentata de fictiunea cu pretentii stiintifice a "Protocoalelor inteleptilor din Zion" (pentru a justifica antisemitismul) si pe "Psihologia multimilor" a lui Le Bon, care propune propaganda pentru a controla comportamantele irationale ale maselor mari de oameni. Hitler vorbeste de "pericolul evreiesc". El sustinea ca vor sa puna mana pe intreaga lume, printr-o conspiratie. Cartea mai teoretizeaza rasismul, impartirea oamenilor in inferiori si superiori. Toate aceste idei au condus la tragedia Holocaustului.

2) Marx si Engels, "Manifestul Partidului Comunist" (1848)

Textul a fost biblia multor regimuri totalitare de stanga (mai ales dupa cel de-al doilea razboi mondial) - conducand, in unele cazuri, la instaurarea unora din cele mai brutale regimuri din istorie. Cateva din principiile din manifest sunt direct abuzive, cum ar bolirea proprietatii private, confiscarea proprietatii emigrantilor, anularea ideii de mostenire.

3) Heinrich Kramer, Jacob Sprengler, "Malleus Maleficarum" (1486)

A inflamat vanatoarea de vrajitoare in Europa. Manualul, scris de doi inchizitori, e pentru judecatori si vanatorii de vrajitoare, despre cum sa le identifice si sa le prinda pe acestea. Intre 1487 si 1520 a prins 12 editii, iar intre 1574 si 1669 alte 16. A condus la moartea a 40.000-60.000 de persoane, cele mai multe femei.

4) Margaret Sanger, "The Pivot of Civilization" (1922)

Cartea parintelui contraceptiei moderne, aparuta in SUA cu trei ani inaintea "Mein Kampf", teoretizeaza eugenia si puritatea rasiala. Baza activismului in favoarea contraceptiei sta in convingerea ca oamenii "inferiori" sau "cu defecte" ar trebui ucisi, pentru a face astfel posibila aparitia unei specii umane superioare.

5) Michael J. Behe, "Darwin's Black Box" (1996)

Argumentand impotriva teoriei darwiniste, cartea a dat apa la moara dogmaticilor care sustin ca interpretarea literala a "Cartii Genezei" e singura explicatie posibila pentru creatia Pamantului. In ciuda faptului ca volumul a fost refutat de comunitatea stiintifica si de autorul insusi, multi crestini ultraconservatori il mai folosesc in argumentatia antievolutionista.

6) Matvei Golovinski, "Protocoalele inteleptilor din Zion" (aproximativ 1900)

Este o carte care incita la ura rasiala, folosita ca argument in "Mein Kampf". Are la baza o intriga conspirationista, prin care masoneria si evreii urmaresc sa conduca lumea, lansand idei ca liberalismul, materialismul, socialismul. In ciuda faptului ca textul este o pacaleala, a fost larg raspandita in Europa si chiar in zilele noastre multi o considera adevarata.

7) Machiavelli, "Il Principe" (1532)

A fost izvor de inspirate si actiune pentru o lunga lista de tirani (Stalin, Mussolini, Hitler, Napoleon l), sfatuind conducatorii sa nu-si faca scrupule morale daca binele societatii o cere. "Nu e necesar pentru un principe sa fie milos, drept, uman, onest sau religios - este doar necesar sa para asa. Sa crezi in aceste calitati e pagubos; sa pretinzi ca le ai poate fi insa folositor."

8) Benjamin Spock, "Baby and Childcare" (1946)

A cauzat moartea a 50.000 de copii, autorul sustinand ca bebelusii nu trebuie sa doarma pe spate (intrucat s-ar putea ineca cu voma), ci pe burta. Oamenii de stiinta au aratat insa ca sfatul lui Spock poate cauza moartea prin sufocare - numarul estimat de morti ridicandu-se la 50.000. Cartea a fost foarte influenta pana in 1990, fiind tradusa si in romana.

9) Margaret Mead, "Coming of Age in Samoa" (1928)

Cu greu cartea ar putea fi considerata daunatoare - cel mult contestabila. Cartea antropologului arata ca femeile din Samoa amana casatoria pentru a se bucura de sex ocazional, relativizand indirect, in Europa, principiul virginitatii. Contestatarii au acuzat metodologia cartii - intervievatele au declarat ulterior ca au fabulat, fabulatia fiind parte din cultura lor.

10) John Dewey, "Democracy and Education" (1916)

E discutabil ca textul filosofului pragmatist ar fi daunator. In acest volum, adevarat manifest impotriva educatiei clasice, Dewey propune trecerea de la asimilarea de cunostinte si informatii la educarea de "abilitati" si talente. Autorii topului il acuza pe Dewey ca, prin acest text, a subminat bazele sistemului american de educatie, mai ales din scolile publice.

Romania Libera

0 comentarii: