marți, 25 decembrie 2012
joi, 20 decembrie 2012
joi, 6 decembrie 2012
Xperia E - an affordable smartphone with HD voice, dual SIM and data/bat...
joi, decembrie 06, 2012
No comments
luni, 19 noiembrie 2012
Orange black week o saptamana intreaga cu reduceri de pana la 90%, exclusiv online
Timp de 7 zile, vizitatorii paginii orange.ro îşi pot cumpăra din
magazinul online telefoane, tablete şi laptopuri cu reducere de până la
90%, alături de un nou abonament sau cu prelungirea celui existent. De
asemenea, vor putea alege dintr-o gamă largă de accesorii şi gadgeturi
precum căşti Bluetooth, carduri micro-SD, huse, rucsacuri, camere foto,
GPS-uri, HDD-uri etc. Produsele vor avea până la 90% reducere şi vor
putea fi achiziţionate exclusiv online, în limita stocului disponibil,
de către vizitatori, indiferent dacă sunt sau nu clienţi Orange.
vineri, 16 noiembrie 2012
joi, 8 noiembrie 2012
Black Friday:23 noiembrie!
Black Friday (Vinerea Neagră) este prima vineri după
Ziua Recunoştinţei şi marchează debutul cumpărăturilor de Crăciun în
SUA. De anul trecut această sărbătoare a fost preluată şi de retaileri
români.
Black Friday are loc anul acesta pe 23 noiembrie, zi în care
vei putea cumpăra electronice, electrocasnice şi nu numai la preţuri
mult reduse. Anul trecut PC Garage, eMAG, Flanco şi alţi retaileri au
oferit clienţilor discount-uri valorice cuprinse între 10% şi 80% la
toate categoriile de produse.“Black Friday marchează deschiderea sezonului de reducere, iar dacă anul trecut a fost un succes, anul acesta va fi senzaţional. Va fi de cinci ori mai spectaculos. Ne aşteptăm la un trafic simultan de 200.000 de oameni, iar pe întreaga zi la trei milioane de persoane . Anul trecut ne-am pregătit la un trafic simultan undeva la 50.000 de oameni şi am avut 100.000 de persoane pe site. Este o provocare pentru noi. E ca şi cum s-ar derula o lună întregă într-o singură zi” potrivit lui Iulian Stanciu, omul de afaceri care controlează eMAG, Flanco şi Network One Distribution.
Sursa Capital.ro
BRAM STOKER, autorul romanului DRACULA, omagiat astăzi de Google printr-un Doodle
BRAM STOKER, autorul romanului DRACULA, este omagiat de GOOGLE printr-un DOODLE INTERACTIV, la 165 de ani de la naşterea sa.
miercuri, 7 noiembrie 2012
joi, 1 noiembrie 2012
DIICOT investigheaza o frauda bancara de 22 mil eur
Şeful fondului de garantare a creditelor pentru IMM-uri şi numărul doi în BRD, audiaţi de DIICOT în cazul unei fraude bancare de 22 mil. euro
sursa http://www.diicot.ro/index.php/arhiva/760-comunicat-de-presa-01-11-2012
sursa http://www.diicot.ro/index.php/arhiva/760-comunicat-de-presa-01-11-2012
luni, 15 octombrie 2012
Schemă Ponzi.
O Schemă Ponzi este o operațiune investițională frauduloasă ce
implică plata unor profituri deosebit de mari unor investitori de pe
urma unor fonduri investite de alte persoane și nu de pe urma
veniturilor pe care afacerea le-a generat în realitate.
Acest sistem piramidal a primit numele de la Charles Ponzi, care prin anii 20 a înșelat mii de cetățeni din New England, convingându-i să investească într-o schemă de speculații cu mărci poștale. În acea perioadă dobânda anuală la conturile bancare era de 5%. Ponzi a promis că poate oferi un profit de 50% în numai 90 de zile. Pentru început, Ponzi a adus câteva cupoane poștale internaționale, spre a-și sprijini pe ele schema dar, după scurt timp, a început să-i plătească pe primii investitori din sumele depuse de cei mai recenți investitori.[1] Termenul de schemă Ponzi este folosit îndeosebi în Statele Unite ale Americii, în timp ce în alte țări nu se face nicio deosebire între această schemă și alte scheme piramidale.
Sursa http://ro.wikipedia.org
Acest sistem piramidal a primit numele de la Charles Ponzi, care prin anii 20 a înșelat mii de cetățeni din New England, convingându-i să investească într-o schemă de speculații cu mărci poștale. În acea perioadă dobânda anuală la conturile bancare era de 5%. Ponzi a promis că poate oferi un profit de 50% în numai 90 de zile. Pentru început, Ponzi a adus câteva cupoane poștale internaționale, spre a-și sprijini pe ele schema dar, după scurt timp, a început să-i plătească pe primii investitori din sumele depuse de cei mai recenți investitori.[1] Termenul de schemă Ponzi este folosit îndeosebi în Statele Unite ale Americii, în timp ce în alte țări nu se face nicio deosebire între această schemă și alte scheme piramidale.
Sursa http://ro.wikipedia.org
vineri, 12 octombrie 2012
citatul zilei
"Tara de secaturi, tara minora, cazuta rusinos la examenul de capacitate
in fata Europei... Aici ne-au adus politicienii ordinari, hotii
improvizati, ministrii care s-au vandut pe viata, deputatii
contrabandisti. Nu ne prabusim nici de numarul dusmanului, nici de
armamentul lui, avem o epidemie infricosatoare de meningita morala." Octavian Goga.
joi, 11 octombrie 2012
Jurnalistul rus Serghei Golubițki vorbeste in premiera despre Aurul Romanesc in limba rusa '' РУМЫНСКОЕ ЗОЛОТО''
''Российская пресса обсуждает очередную парламентскую ассамблею Совета
Европы (ПАСЕ), осыпая насмешками вздорные резолюции, которыми веселят
честной народ европейские фантазеры от политики. В обзорном докладе,
подготовленном швейцарским человеком Андреасом Гроссом и румыном
Георгием Фрундой, содержится беспрецедентное число претензий в адрес
России. Количество обидок столь велико, что можно смело говорить о
полной безнадежности в обозримом будущем изменить имидж Российской
Федерации в глазах европейского сообщества.
Главная ошибка, на мой взгляд, которую допустила ПАСЕ, заключалась в сваливании в общую кучу совершенно неравнозначных и несопоставимых по значимости вещей - дела Сергея Магнитского, Анны Политковской, Натальи Эстемировой, Веры Трифоновой, Михаила Ходоркосвкого, Pussy Riot, конфликт с Грузией и - объект особых издевательств журналистов-соотечественников - "румынского золота".
ПАСЕ, конечно, тоже можно понять, потому как лавина культурно-цивилизационных странностей, поступающих из полностью герметичной для европейского понимания Скифии, давно защемила способность сохранять адекватные реакции. Вот и приходится все валить в кучу: и экономику, и политику, и права человека, и исторические катастрофы.
Понимая ПАСЕ, все же не могу удержаться от едкой ремарки: если бы парламентскую ассамблею хоть чуточку волновала судьба самой России и самих людей, проживающих в этой огромной стране, они бы, конечно же, не устраивали винегрет из претензий, а разнесли бы их если уж не во времени, то хотя бы по разным резолюциям. Увы, мы никого ни в ПАСЕ, ни в Европе не волнуем, поэтому приходится самостоятельно отделять зерна от плевел.
Зачем это нужно делать? Для нашего собственного выживания. Для выживания как нации, как цивилизации, как исторической общности, объединенной культурой, верой и уникальным духовным зарядом. Зарядом, который, хочется верить, еще не затух окончательно и бесповоротно. Потому что если это заряд погаснет, единственное будущее, какое только возможно - это дезинтеграция на феодально-склочные региональные паханаты с последующем поглощением каждого более пассионарными соседними этносами.
Итак, о каком отделении зерен от плевел идет речь? Коллеги, думаю, уже догадались, что речь идет о теме, вынесенной в заголовок сегодняшнего поста. Дело в том, что трагическая судьба Магнитского, дело Pussy Riot, вооруженный конфликт с Саакашвили, посадка Ходорковского, равно как и весь остальной список претензий ПАСЕ из разряда "нарушений универсальных прав человека", как минимум, обладает иммунитетом внутренних дел России, а потому никакое ультиматумы и обидки ПАСЕ по данным вопросам не могут носить для российской стороны принципиального характера. Портят ли международную репутацию все перечисленные казусы? Безусловно, портят. Но не более того, потому как внутри самой нашей страны граждане вольны занимать ту или иную сторону в конфликте: одобрять вердикт Химкинского суда или не одобрять, признавать независимость Абхазии или не признавать, осуждать убийство журналиста и правозащитницы или приветствовать его.
Иными словами, в "правозащитных темах" есть выбор. Совершенно особняком стоит "румынское золото", которое не допускает ни в какой форме, ни в каком виде, ни при каких допущениях двусмысленных толкований. Причем хочется еще раз подчеркнуть, что вопрос этот имеет принципиальное значение именно для России, именно для нас, и в гораздо большей степени, чем для Румынии и уж подавно - для Молдавии, чьи парламентарии, кстати, и ходатайствовали о включении вопроса в резолюцию ПАСЕ.
Почему этот вопрос имеет принципиальное значение именно для нас, а не Румынии? Потому что для Румынии речь идет просто о потере материальных благ, тогда как для России вопрос ставится в совершенно иной плоскости - нравственной. Если мы не признаем его, мы не столько внешнему миру, сколько себе самим говорим, что - да, мы ВОРЫ! Мы в полном уме и сознании признаем себя наследниками и правопреемниками большевистского ворья и мы - достойные птенцы гнезда Троцкого.
Только так и никак иначе. И никакие нелепости, вроде официальных комментариев российских чиновников о том, что, мол, тема "румынского золота" - это дела давно минувших дней, вопрос истории, но никак не современной политики, не могут заслонить чудовищной нравственной пропасти, которая отделяет нас от Мира Добра и Света в том случае, если мы отказываемся признать обязательства по возврату откровенно, нагло и цинично украденного.
Я допускаю, что коллеги, как и подавляющее большинство граждан России, понятия не имеют о том, что представляет собой эта тема - "румынское золото", поэтому нет ни малейших оснований делать какие бы то ни было скоропалительные выводы и, тем более, кого-то там обвинять в безнравственности. Поскольку официальные российские СМИ вопросом доведения фактов до своих читателей не озаботились, попытаюсь по мере сил компенсировать это хотя бы для аудитории Национальной деловой сети.
В августе 1916 года Румыния вступила в Первую мировую войну на стороне Антанты и оккупировала Трансильванию. Я оставляю за кадром мотивы, которые заставили эту страну два года отсиживаться в нейтралитете: политика малых мира сего - дело сложное, а - главное! - для нашей задачи совершенно непринципиальное. Сейчас меня не интересует Румыния, меня интересует только Россия.
Результат румынского демарша оказался очень печальным: объединенные армии Mittelmächte (Германии, Австро-Венгрии, Болгарии и Оттоманской империи) тут же ответили контрнаступлением, которое в мгновение ока свернуло шею румынской армии.
Правительство Румынии было поспешно эвакуировано из Бухареста в Яссы, на границу с Бессарабской губернией Российской империи. Добруджа, Олтения и Мунтения уже были оккупированы, так что полный захват национальной территории справедливо казался лишь вопросом времени.
В ноябре 1916 года Национальный совет Центробанка Румынии принял решение о временной передаче на хранение всех своих золотых запасов своему союзнику - России, которая, собственно, сама любезно и предложила услуги. В качестве альтернативного варианта рассматривалась транспортировка сокровищ в Лондон, но господство немецких подводных лодок на морях поставило окончательную точку в выборе в пользу Российской империи.
2 декабря было принято решение Центробанком, 12 декабря - поддержано Советом министров Румынии. В качестве международного прецедента использовался опыт Франции, которая уже передавала свои золотые запасы на хранение Соединенным Штатам Америки.
От России протокол о передаче сокровищ был подписан генерал-лейтенантом Александром Александровичем Мосоловым, начальником канцелярии Министерства Императорского Двора, а с осени 1916 года - министром-посланником в Румынии. Правительство России не только обязалось подготовить трансферт, но и гарантировало безоговорочную сохранность румынских сокровищ как во время транспортировки, так и во время всего срока последующего хранения.
Надо сказать, что в Россию были отправлены не только золотые запасы Центрального банка Румынии, но и практически все сбережения частных румынских банков, компаний и граждан. По описи проходили: документы, манускрипты, старинные монеты, картины, редкие книги, монастырские архивы из Молдовы и Мунтении, выставочные коллекции, принадлежащие общественным и частным организациям, а также 93,4 тонны золота.
Поскольку все эти сокровища были подробнейшим образом описаны в акте о передаче, то не составило труда подсчитать их современную стоимость (без учета, разумеется, чисто исторической ценности музейных экспонатов) - 2 миллиарда 800 миллионов долларов.
"Румынское золото" было переправлено в Россию двумя этапами: 12 и 14 декабря 1916 года - в 17 вагонах и 1738 ящиках, общей стоимостью 314 580 456 леев 84 бань. К этим ящикам были добавлены еще два с драгоценностями королевы Марии стоимостью 7 миллионов леев.

23-27 июля 1917 года (уже после февральской революции!) был отправлен
второй поезд с румынскими сокровищами: 24 вагона, по описи - 7,5
миллиарда леев. Под охраной казацкого подразделения поезд благополучно
прибыл в Москву 3 августа 1917 года.
Дальше случилось, что случилось: большевистская банда террористов захватила власть под прямым руководством немецкого Генштаба, и 26 января 1918 года Лейба Довидович Бронштейн по кличке Троцкий цинично заявил миру: "Румынские активы, размещенные в Москве, будут недоступны для румынской олигархии. Советское правительство берет на себя обязательства по хранению этих активов и последующей их передачи в руки румынского народа".

Слово Лейбы - закон, поэтому румынский народ, давным-давно
свергнувший своих царей, ждет обратно свое золото и поныне. Чтобы
оценить всю циничность ситуации, необходимо непременно рассказать о трех
официальных возвратах, которые были предприняты в 1935, в 1956 и в 2008
годах. Эти возвраты сопровождались триумфальной риторикой вроде
следующего коммюнике, опубликованного 12 июня 1956 года в советских
газетах: "Все эти годы советский народ с тщательной заботой хранил
произведения искусства, представляющие огромную историческую и
художественную ценность. Правительство СССР и советский народ всегда
рассматривали эти ценности как неотторжимую собственность румынского
народа".
Красиво, не правда ли? Благородно. Честно. Как и полагается любой достойной стране, не говоря уж о супердержаве. Вернули картины, рисунки, рукописи, свитки, архивы, золотые монеты, медальоны, иконы, церковную утварь, даже бренные останки выдающегося мыслителя Дмитрия Кантемира, и те вернули. Забыли лишь вернуть самую мелочь - 93,4 тонны золота. На него у большевиков не распространялись чувства классовой солидарности с румынским народом. Равно как и какие-то обязательства по возврату чужого.
Румыния никогда не прекращала попыток вытребовать обратно из России то, что было передано под честное слово на хранение в годы Первой мировой войны. Из всех опубликованных в советской прессе заявлений однозначно явствует, что СССР всегда признавала права собственности Румынии на свой золотой запас.
Так за чем же дело?! Откуда берутся сегодня эти чудовищные циничные фразы российских чиновников о вопросах, представляющих чисто исторический интерес?! ЧУЖОЕ УКРАЛИ! И сделали заложниками этой подлости всех нас! Всех граждан России! Почему я, вот лично я, должен жить с осознанием того, что являюсь гражданином страны, которая открыто и цинично творит самое страшное преступление, какое только прописано в христианском кодексе нравственности, - обман доверившихся?
У Данте Алигьери те, кто обманул доверившихся, подвергаются самым страшным пыткам в последнем - девятом - кругу Ада: в ледяном озере Коцит бесы терзают их головы.
Для любого христианина нет более страшного преступления, чем обман доверившихся. И это не песни и пляски Pussy Riot в храме, это гораздо более страшная штука.
Но, увы, "румынское золото" никого не интересует. Pussy Riot - это да, это вопиющее преступление власти. А украденные сокровища другого народа, своего союзника, доверившего нам все свое состояние, - это так, чепуха, "вопрос истории".
Serghei Mihailovici Golubiţki este un scriitor, filolog, jurnalist şi specialist în internet-trading de la Moscova. S-a născut la 11 iulie 1962. A absolvit magna cum laude (diplomă roşie) facultatea de litere a Universtităţii de Stat din Moscova în 1984, iar în 1989 şi-a susţinut teza de doctorat cu tema “Mitologia socială şi nomenologia filosofică în lirica romanescă contemporană”, la aceeaşi universitate. Posedă limbile rusă, engleză, franceză, germană, portugheză şi română. În 2004 a publicat o carte în două volume cu titlul “Care este numele dumnezeului vostru? Marile afaceri oneroase ale secolului XX”, în care descrie peste douăzeci de afaceri oneroase din Statele Unite ale Americii, începând cu scandalul panamez şi terminând cu cazul Enron. Este autor al cursului multimedia “TeachPro Internet Trading”, care, potrivit revistei de bursă “Technical Analysis Of Stocks And Commodities”, nu are analogie pe piaţa americană. În clasamentul celor “100 de creatori din spaţiul postsovietic”, stabilit de “Global Intellect Monitoring” în anul 2009, a fost plasat pe locul 30, “pentru gândirea creatoare asupra realităţilor în transformare dinamică”.
FRAGMENTE TRADUSE ÎN ROMÂNĂ DIN ARTICOLUL LUI SERGHEI GOLUBIŢKI:
(….) Aşadar, despre ce alegere a grâului de neghină este vorba? Dragi colegi, cred că v-aţi dat seama deja că este vorba despre tema scoasă în titul postării de astăzi. (…)
Cu alte cuvinte, în ceea ce ţine de „drepturile omului” avem o alegere. Cu totul aparte stă chestiunea „aurului româmesc”, care nu permite în nici un chip, sub nici o formă, sub nici un fel interpretătări ambigue. Şi vreau să subliniez încă o dată că această chestiune are o importanţă principială anume pentru Rusia, anume pentru noi, şi într-o măsură cu mult mai mare, decât pentru România şi, cu atât mai mult, pentru Moldova, ai cărei parlamentari, apropo, au şi intervenit pentru includerea chestiunii în rezoluţia APCE.
De ce are această chestiune o importanţă principială anune pentru noi, dar nu pentru România? Pentru că în cazul României este vorba pur şi simplu despre pierderea unor bunuri materiale, în timp ce în cazul Rusiei această chestiune se pune într-un cu totul alt plan, în cel moral. Dacă noi nu recunoaştem această chestiune, noi îi spunem nu atât străinătăţii, câte ne spunem nouă înşine că, da, noi suntem nişte HOŢI! Noi recunoaştem conştient, în deplinătatea facultăţilor mintale, că suntem urmaşii şi continuatorii de drept ai unei hoţii bolşevice, că suntem pui destoinici din cuibul lui Troţki.
Doar aşa şi nicidecum altfel. Şi nici un fel de inepţii de genul comentariilor oficiale ale cinovnicilor ruşi despre faptul că, adicătelea, tema „aurului românesc” ţine de timpurile demult apuse, este o chestiune istorică, fără nici o tangenţă cu politica actuală, nu pot acoperi monstruoasa prăpastie morală care ne separă pe noi de Lumea Binenului şi a Luminii dacă refuzăm să ne recunoaştem obligaţiunile de returnare a ceea ce am furat în mod deschis, cinic şi impertinent.
Presupun că atât colegii mei, cât şi marea majoritate a cetățenilor ruși, nu au nici cea mai vagă idee despre ceea ce reprezintă chestiunea “aurului românesc”, motiv din care nu există nici cel mai mic temei să tragă vreo concluzie pripită și, cu atât mai mult, să se lanseze în acuzaţii de imoralitate împotriva cuiva. Întrucât mass-media oficială din Rusia nu s-a obosit să aducă faptele la cunoştinţa cititorilor săi, voi încerca, pe cât îmi stă în putinţă, să completez această lacună măcar pentru publicul cititor al Reţelei Naţionale a Oamenilor de Afaceri.
În august 1916, România a intrat în Primul Război Mondial de partea Aliaților și a ocupat Transilvania. Las în spatele scenei motivele care au determinat această țară să adopte, timp de doi ani, starea de neutralitate: politica ţărilor mici este o chestiune complicată și – ceea ce este mai important! – absolut neprincipială din punctul de vedere al demersului nostru. Aici şi cum, nu mă interesează România, pe mine mă interesează doar Rusia.
Demersul României a avut consecinţe foarte deplorabile: armatele aliate ale Mittelmächte (Germania, Austro-Ungaria, Bulgaria și Imperiul Otoman) au replicat imediat printro contraofensiva, care, în cel mai scurt timp posibil, a înfrânt Armata Română.
Guvernul României a fost evacuat în grabă de la București la Iași, la granița cu provincia Basarabia din Imperiul Rus. Dobrogea, Oltenia și Muntenia fuseseră deja ocupate, astfel încât cotropirea totală a teritoriului național părea, pe bună dreptate, doar o chestiune de timp.
În noiembrie 1916, Consiliul Național al Băncii Centrale a României a decis să transmită, pentru păstrare temporată, întregul său Tezaur aliatului său – Rusia, care, de fapt, îi oferise cu amabilitate serviciile. O variantă alternativă luată în calcul era transportarea Tezaurului la Londra, dar poziţia dominantă pe care o aveau submarinele germane în spaţiul maritim a fost determinantă pentru alegerea făcută în favoarea Imperiului Rus.
La 2 decembrie Banca Centrală a decis, iar la 12 decembrie Consiliul de Miniștri al României a aprobat această decizie. Ca precedent internațional s-a apelat la experiența Franței, care transmisese deja Tezaurul său spre păstrare Statelor Unite ale Americii.
Pentru Rusia procesul verbal cu privire la transmiterea Tezaurului a fost semnat de general-locotenentu Aleksandr Aleksandrovici Mosolov, șeful cancelariei ministeriale a Curții Imperiale, iar din toamna anului 1916 – ministru-delegat în România.Guvernul rus s-a angajat nu doar să pregătească transferarea, dar a şi garantat integritatea necondiționată a Tezaurului României atât în timpul transportării, cât şi pe întreaga durată a ulterioarei lui păstrări.
Trebuie să spun că în Rusia au fost trimise nu numai rezervele de aur ale Băncii Centrale a României, dar, efectiv, toate economiile băncilor private românești, ale companiilor și ale cetățenilor. Inventarul a cuprins: documente, manuscrise, monede vechi, tablouri, cărți rare, arhivele mănăstirilor din Moldova și Țara Românească, colecţiile muzeistice aparținând instituţiilor publice și celor private, precum și 93,4 tone de aur.
Întrucât toate aceste comori au fost descrise în cel mai amănunţit mod cu putinţă în procesul verbal de transmitere, nu este dificil să calculăm valoarea lor actuală (desigur, cu excepţia valoarii pur istorice a exponatelor de muzeu) : 2 miliarde 800 milioane de dolari.
“Aurul românesc” a fost transmis în Rusia în două etape: la 12 și 14 decembrie 1916 – în 17 vagoane cuprinzând 1738 lăzi, cu un conţinut în valoare de 314 580 456 lei şi 84 de bani. Acestor lăzi li s-au adăugat altele două cu bijuteriile ale Reginei Maria, toate în valoare de 7 milioane de lei.
În zilele de 23-27 iulie 1917 (deja după revoluția din februarie), a fost trimis la al doilea eşalon cu părţi ale Tezaurului României: 24 de vagoane, bunurile având o valoare de inventar de 7,5 miliarde de lei. Sub paza unei unități de cazaci trenul a ajuns cu bine la Moscova, la 3 august 1917.
Apoi s-a întâmplat ceea ce s-a întâmplat: o bandă bolşevică de terorişti a acaparat puterea sub directa conducre a Statului Major german, iar la 26 ianuarie 1918 Leiba Dovidovici Bronstein, alias Troțk, a declarat public cu cinism: „Activele româneşti plasate la Moscova, vor fi indisponibile pentru oligarhia română. Guvernul sovietic îşi asumă obligaţia de păstrare a acestor active, ca şi pe cea de returnare ulterioară a lor în mâinile poporului român “.
Cuvântul lui Leiba este lege, astfel încât poporul român, care de mult şi-a răsturnat regii, așteaptă şi în prezent să-i fie restituit propriul Tezaur. Pentru a aprecia întreg cinismul situației trebuie să amintim în mod neapărat despre cele trei restituiri oficiale, făcute în 1935, în 1956 și 2008. Aceste restituiri au fost însoţite de o retorică triumfalistă de genul celei din următorul comunicat publicat la 12 iunie 1956 în presa sovietică: “În toți acești ani poporul sovietic a păstrat cu meticuloasă grijă operele de artă de o mare valoare istorică și artistică. Guvernul URSS și poporul sovietic au tratat întotdeauna aceste valori ca fiind proprietatea inalienabilă a poporului român”.
E frumos, nu-i așa? E nobil. E onest. Cum i se şi cuvine oricărei ţări cu demnitate, nemaivorbind despre o superputere. Am înapoiat picturi, desene, manuscrise, hrisoave, arhive, monede de aur, medalioane, icoane, odoare bisericeşti, am înapoiat până și rămășițele pământești ale eminentului gânditor Dimitrie Cantemi. Am uitat însă un mizilic colea: să restituim 93,4 tone de aur. Acest mizilic nu a făcut obiectul sentimentelor bolşevicilor de solidaritate de clasă cu poporul român. După cum nu a făcut nici obiectul obligaţiunilor de restituire a ceea ce nu-ţi aparţine.
România nu a încetat niciodată să revendice restituirea de către Rusia a ceaa ce fusese transmis, pe cuvânt de onoare, spre păstrare în anii Primului Război Mondial. Din toate declaraţiile publicate în presa sovietică reieseclar şi univoc faptul că Uniunea Sovietică a recunoscut întotdeauna dreptul de proprietate al României asupra Tezaurului său.
Şi atunci, care-i problema?! De unde apar astăzi aceste cinice şi monstruoase fraze ale oficialilor ruși privind chestiuni de interes pur istoric?! AU FURAT CEEA CE NU NE APARŢINE! Şi ne-au făcut pe toţi ostatici ai acestei meschinării! Pe toți cetățenii Rusiei! De ce eu, de ce anume eu, trebuie să trăiesc cu sentimentul că sunt cetăţean al unei ţări care săvârşeşte pe faţă şi cinic cea mai oribilă crimă damnată de codul moralei creştine: înşelarea celor care ţi-au dat încredere?
La Dante Alighieri, cei care au înșelat încrederea sunt supuşi la cele mai îngrozitoare cazne în cea de-a noua - ultima – treaptă a Iadului: pe lacul îngheţat Cozit dracii le sfârtca capetele
Pentru orice creștin nu există o crimă mai oribilă decât înşelarea celor care ţi-au dat încredere. Și aici nu mai este vorba despre cântecelele şi ţopăiturile celor de la Pussy Riot în biserică, aici este vorba despre un lucru cu mult mai îngrozitor.
Din păcate însă, nimărui nu-i pasă de “aurul românesc”. De Riot Pussy – da, aceasta este o crimă strigătoare la cer împotriva puterii. Pe când tezaurul furat altui neam, propriului nostru aliat, care ne-a încredinţat toată averea sa, e aşa, un fleac , „o chestiune istorică”.
Sursa http://www.ibusiness.ru/blogs/23309
http://victoralexeev.wordpress.com/?s=tezaurul
Главная ошибка, на мой взгляд, которую допустила ПАСЕ, заключалась в сваливании в общую кучу совершенно неравнозначных и несопоставимых по значимости вещей - дела Сергея Магнитского, Анны Политковской, Натальи Эстемировой, Веры Трифоновой, Михаила Ходоркосвкого, Pussy Riot, конфликт с Грузией и - объект особых издевательств журналистов-соотечественников - "румынского золота".
ПАСЕ, конечно, тоже можно понять, потому как лавина культурно-цивилизационных странностей, поступающих из полностью герметичной для европейского понимания Скифии, давно защемила способность сохранять адекватные реакции. Вот и приходится все валить в кучу: и экономику, и политику, и права человека, и исторические катастрофы.
Понимая ПАСЕ, все же не могу удержаться от едкой ремарки: если бы парламентскую ассамблею хоть чуточку волновала судьба самой России и самих людей, проживающих в этой огромной стране, они бы, конечно же, не устраивали винегрет из претензий, а разнесли бы их если уж не во времени, то хотя бы по разным резолюциям. Увы, мы никого ни в ПАСЕ, ни в Европе не волнуем, поэтому приходится самостоятельно отделять зерна от плевел.
Зачем это нужно делать? Для нашего собственного выживания. Для выживания как нации, как цивилизации, как исторической общности, объединенной культурой, верой и уникальным духовным зарядом. Зарядом, который, хочется верить, еще не затух окончательно и бесповоротно. Потому что если это заряд погаснет, единственное будущее, какое только возможно - это дезинтеграция на феодально-склочные региональные паханаты с последующем поглощением каждого более пассионарными соседними этносами.
Итак, о каком отделении зерен от плевел идет речь? Коллеги, думаю, уже догадались, что речь идет о теме, вынесенной в заголовок сегодняшнего поста. Дело в том, что трагическая судьба Магнитского, дело Pussy Riot, вооруженный конфликт с Саакашвили, посадка Ходорковского, равно как и весь остальной список претензий ПАСЕ из разряда "нарушений универсальных прав человека", как минимум, обладает иммунитетом внутренних дел России, а потому никакое ультиматумы и обидки ПАСЕ по данным вопросам не могут носить для российской стороны принципиального характера. Портят ли международную репутацию все перечисленные казусы? Безусловно, портят. Но не более того, потому как внутри самой нашей страны граждане вольны занимать ту или иную сторону в конфликте: одобрять вердикт Химкинского суда или не одобрять, признавать независимость Абхазии или не признавать, осуждать убийство журналиста и правозащитницы или приветствовать его.
Иными словами, в "правозащитных темах" есть выбор. Совершенно особняком стоит "румынское золото", которое не допускает ни в какой форме, ни в каком виде, ни при каких допущениях двусмысленных толкований. Причем хочется еще раз подчеркнуть, что вопрос этот имеет принципиальное значение именно для России, именно для нас, и в гораздо большей степени, чем для Румынии и уж подавно - для Молдавии, чьи парламентарии, кстати, и ходатайствовали о включении вопроса в резолюцию ПАСЕ.
Почему этот вопрос имеет принципиальное значение именно для нас, а не Румынии? Потому что для Румынии речь идет просто о потере материальных благ, тогда как для России вопрос ставится в совершенно иной плоскости - нравственной. Если мы не признаем его, мы не столько внешнему миру, сколько себе самим говорим, что - да, мы ВОРЫ! Мы в полном уме и сознании признаем себя наследниками и правопреемниками большевистского ворья и мы - достойные птенцы гнезда Троцкого.
Только так и никак иначе. И никакие нелепости, вроде официальных комментариев российских чиновников о том, что, мол, тема "румынского золота" - это дела давно минувших дней, вопрос истории, но никак не современной политики, не могут заслонить чудовищной нравственной пропасти, которая отделяет нас от Мира Добра и Света в том случае, если мы отказываемся признать обязательства по возврату откровенно, нагло и цинично украденного.
Я допускаю, что коллеги, как и подавляющее большинство граждан России, понятия не имеют о том, что представляет собой эта тема - "румынское золото", поэтому нет ни малейших оснований делать какие бы то ни было скоропалительные выводы и, тем более, кого-то там обвинять в безнравственности. Поскольку официальные российские СМИ вопросом доведения фактов до своих читателей не озаботились, попытаюсь по мере сил компенсировать это хотя бы для аудитории Национальной деловой сети.
В августе 1916 года Румыния вступила в Первую мировую войну на стороне Антанты и оккупировала Трансильванию. Я оставляю за кадром мотивы, которые заставили эту страну два года отсиживаться в нейтралитете: политика малых мира сего - дело сложное, а - главное! - для нашей задачи совершенно непринципиальное. Сейчас меня не интересует Румыния, меня интересует только Россия.
Результат румынского демарша оказался очень печальным: объединенные армии Mittelmächte (Германии, Австро-Венгрии, Болгарии и Оттоманской империи) тут же ответили контрнаступлением, которое в мгновение ока свернуло шею румынской армии.
Правительство Румынии было поспешно эвакуировано из Бухареста в Яссы, на границу с Бессарабской губернией Российской империи. Добруджа, Олтения и Мунтения уже были оккупированы, так что полный захват национальной территории справедливо казался лишь вопросом времени.
В ноябре 1916 года Национальный совет Центробанка Румынии принял решение о временной передаче на хранение всех своих золотых запасов своему союзнику - России, которая, собственно, сама любезно и предложила услуги. В качестве альтернативного варианта рассматривалась транспортировка сокровищ в Лондон, но господство немецких подводных лодок на морях поставило окончательную точку в выборе в пользу Российской империи.
2 декабря было принято решение Центробанком, 12 декабря - поддержано Советом министров Румынии. В качестве международного прецедента использовался опыт Франции, которая уже передавала свои золотые запасы на хранение Соединенным Штатам Америки.
От России протокол о передаче сокровищ был подписан генерал-лейтенантом Александром Александровичем Мосоловым, начальником канцелярии Министерства Императорского Двора, а с осени 1916 года - министром-посланником в Румынии. Правительство России не только обязалось подготовить трансферт, но и гарантировало безоговорочную сохранность румынских сокровищ как во время транспортировки, так и во время всего срока последующего хранения.
Надо сказать, что в Россию были отправлены не только золотые запасы Центрального банка Румынии, но и практически все сбережения частных румынских банков, компаний и граждан. По описи проходили: документы, манускрипты, старинные монеты, картины, редкие книги, монастырские архивы из Молдовы и Мунтении, выставочные коллекции, принадлежащие общественным и частным организациям, а также 93,4 тонны золота.
Поскольку все эти сокровища были подробнейшим образом описаны в акте о передаче, то не составило труда подсчитать их современную стоимость (без учета, разумеется, чисто исторической ценности музейных экспонатов) - 2 миллиарда 800 миллионов долларов.
"Румынское золото" было переправлено в Россию двумя этапами: 12 и 14 декабря 1916 года - в 17 вагонах и 1738 ящиках, общей стоимостью 314 580 456 леев 84 бань. К этим ящикам были добавлены еще два с драгоценностями королевы Марии стоимостью 7 миллионов леев.

Дальше случилось, что случилось: большевистская банда террористов захватила власть под прямым руководством немецкого Генштаба, и 26 января 1918 года Лейба Довидович Бронштейн по кличке Троцкий цинично заявил миру: "Румынские активы, размещенные в Москве, будут недоступны для румынской олигархии. Советское правительство берет на себя обязательства по хранению этих активов и последующей их передачи в руки румынского народа".

Красиво, не правда ли? Благородно. Честно. Как и полагается любой достойной стране, не говоря уж о супердержаве. Вернули картины, рисунки, рукописи, свитки, архивы, золотые монеты, медальоны, иконы, церковную утварь, даже бренные останки выдающегося мыслителя Дмитрия Кантемира, и те вернули. Забыли лишь вернуть самую мелочь - 93,4 тонны золота. На него у большевиков не распространялись чувства классовой солидарности с румынским народом. Равно как и какие-то обязательства по возврату чужого.
Румыния никогда не прекращала попыток вытребовать обратно из России то, что было передано под честное слово на хранение в годы Первой мировой войны. Из всех опубликованных в советской прессе заявлений однозначно явствует, что СССР всегда признавала права собственности Румынии на свой золотой запас.
Так за чем же дело?! Откуда берутся сегодня эти чудовищные циничные фразы российских чиновников о вопросах, представляющих чисто исторический интерес?! ЧУЖОЕ УКРАЛИ! И сделали заложниками этой подлости всех нас! Всех граждан России! Почему я, вот лично я, должен жить с осознанием того, что являюсь гражданином страны, которая открыто и цинично творит самое страшное преступление, какое только прописано в христианском кодексе нравственности, - обман доверившихся?
У Данте Алигьери те, кто обманул доверившихся, подвергаются самым страшным пыткам в последнем - девятом - кругу Ада: в ледяном озере Коцит бесы терзают их головы.
Для любого христианина нет более страшного преступления, чем обман доверившихся. И это не песни и пляски Pussy Riot в храме, это гораздо более страшная штука.
Но, увы, "румынское золото" никого не интересует. Pussy Riot - это да, это вопиющее преступление власти. А украденные сокровища другого народа, своего союзника, доверившего нам все свое состояние, - это так, чепуха, "вопрос истории".
Serghei Mihailovici Golubiţki este un scriitor, filolog, jurnalist şi specialist în internet-trading de la Moscova. S-a născut la 11 iulie 1962. A absolvit magna cum laude (diplomă roşie) facultatea de litere a Universtităţii de Stat din Moscova în 1984, iar în 1989 şi-a susţinut teza de doctorat cu tema “Mitologia socială şi nomenologia filosofică în lirica romanescă contemporană”, la aceeaşi universitate. Posedă limbile rusă, engleză, franceză, germană, portugheză şi română. În 2004 a publicat o carte în două volume cu titlul “Care este numele dumnezeului vostru? Marile afaceri oneroase ale secolului XX”, în care descrie peste douăzeci de afaceri oneroase din Statele Unite ale Americii, începând cu scandalul panamez şi terminând cu cazul Enron. Este autor al cursului multimedia “TeachPro Internet Trading”, care, potrivit revistei de bursă “Technical Analysis Of Stocks And Commodities”, nu are analogie pe piaţa americană. În clasamentul celor “100 de creatori din spaţiul postsovietic”, stabilit de “Global Intellect Monitoring” în anul 2009, a fost plasat pe locul 30, “pentru gândirea creatoare asupra realităţilor în transformare dinamică”.
FRAGMENTE TRADUSE ÎN ROMÂNĂ DIN ARTICOLUL LUI SERGHEI GOLUBIŢKI:
(….) Aşadar, despre ce alegere a grâului de neghină este vorba? Dragi colegi, cred că v-aţi dat seama deja că este vorba despre tema scoasă în titul postării de astăzi. (…)
Cu alte cuvinte, în ceea ce ţine de „drepturile omului” avem o alegere. Cu totul aparte stă chestiunea „aurului româmesc”, care nu permite în nici un chip, sub nici o formă, sub nici un fel interpretătări ambigue. Şi vreau să subliniez încă o dată că această chestiune are o importanţă principială anume pentru Rusia, anume pentru noi, şi într-o măsură cu mult mai mare, decât pentru România şi, cu atât mai mult, pentru Moldova, ai cărei parlamentari, apropo, au şi intervenit pentru includerea chestiunii în rezoluţia APCE.
De ce are această chestiune o importanţă principială anune pentru noi, dar nu pentru România? Pentru că în cazul României este vorba pur şi simplu despre pierderea unor bunuri materiale, în timp ce în cazul Rusiei această chestiune se pune într-un cu totul alt plan, în cel moral. Dacă noi nu recunoaştem această chestiune, noi îi spunem nu atât străinătăţii, câte ne spunem nouă înşine că, da, noi suntem nişte HOŢI! Noi recunoaştem conştient, în deplinătatea facultăţilor mintale, că suntem urmaşii şi continuatorii de drept ai unei hoţii bolşevice, că suntem pui destoinici din cuibul lui Troţki.
Doar aşa şi nicidecum altfel. Şi nici un fel de inepţii de genul comentariilor oficiale ale cinovnicilor ruşi despre faptul că, adicătelea, tema „aurului românesc” ţine de timpurile demult apuse, este o chestiune istorică, fără nici o tangenţă cu politica actuală, nu pot acoperi monstruoasa prăpastie morală care ne separă pe noi de Lumea Binenului şi a Luminii dacă refuzăm să ne recunoaştem obligaţiunile de returnare a ceea ce am furat în mod deschis, cinic şi impertinent.
Presupun că atât colegii mei, cât şi marea majoritate a cetățenilor ruși, nu au nici cea mai vagă idee despre ceea ce reprezintă chestiunea “aurului românesc”, motiv din care nu există nici cel mai mic temei să tragă vreo concluzie pripită și, cu atât mai mult, să se lanseze în acuzaţii de imoralitate împotriva cuiva. Întrucât mass-media oficială din Rusia nu s-a obosit să aducă faptele la cunoştinţa cititorilor săi, voi încerca, pe cât îmi stă în putinţă, să completez această lacună măcar pentru publicul cititor al Reţelei Naţionale a Oamenilor de Afaceri.
În august 1916, România a intrat în Primul Război Mondial de partea Aliaților și a ocupat Transilvania. Las în spatele scenei motivele care au determinat această țară să adopte, timp de doi ani, starea de neutralitate: politica ţărilor mici este o chestiune complicată și – ceea ce este mai important! – absolut neprincipială din punctul de vedere al demersului nostru. Aici şi cum, nu mă interesează România, pe mine mă interesează doar Rusia.
Demersul României a avut consecinţe foarte deplorabile: armatele aliate ale Mittelmächte (Germania, Austro-Ungaria, Bulgaria și Imperiul Otoman) au replicat imediat printro contraofensiva, care, în cel mai scurt timp posibil, a înfrânt Armata Română.
Guvernul României a fost evacuat în grabă de la București la Iași, la granița cu provincia Basarabia din Imperiul Rus. Dobrogea, Oltenia și Muntenia fuseseră deja ocupate, astfel încât cotropirea totală a teritoriului național părea, pe bună dreptate, doar o chestiune de timp.
În noiembrie 1916, Consiliul Național al Băncii Centrale a României a decis să transmită, pentru păstrare temporată, întregul său Tezaur aliatului său – Rusia, care, de fapt, îi oferise cu amabilitate serviciile. O variantă alternativă luată în calcul era transportarea Tezaurului la Londra, dar poziţia dominantă pe care o aveau submarinele germane în spaţiul maritim a fost determinantă pentru alegerea făcută în favoarea Imperiului Rus.
La 2 decembrie Banca Centrală a decis, iar la 12 decembrie Consiliul de Miniștri al României a aprobat această decizie. Ca precedent internațional s-a apelat la experiența Franței, care transmisese deja Tezaurul său spre păstrare Statelor Unite ale Americii.
Pentru Rusia procesul verbal cu privire la transmiterea Tezaurului a fost semnat de general-locotenentu Aleksandr Aleksandrovici Mosolov, șeful cancelariei ministeriale a Curții Imperiale, iar din toamna anului 1916 – ministru-delegat în România.Guvernul rus s-a angajat nu doar să pregătească transferarea, dar a şi garantat integritatea necondiționată a Tezaurului României atât în timpul transportării, cât şi pe întreaga durată a ulterioarei lui păstrări.
Trebuie să spun că în Rusia au fost trimise nu numai rezervele de aur ale Băncii Centrale a României, dar, efectiv, toate economiile băncilor private românești, ale companiilor și ale cetățenilor. Inventarul a cuprins: documente, manuscrise, monede vechi, tablouri, cărți rare, arhivele mănăstirilor din Moldova și Țara Românească, colecţiile muzeistice aparținând instituţiilor publice și celor private, precum și 93,4 tone de aur.
Întrucât toate aceste comori au fost descrise în cel mai amănunţit mod cu putinţă în procesul verbal de transmitere, nu este dificil să calculăm valoarea lor actuală (desigur, cu excepţia valoarii pur istorice a exponatelor de muzeu) : 2 miliarde 800 milioane de dolari.
“Aurul românesc” a fost transmis în Rusia în două etape: la 12 și 14 decembrie 1916 – în 17 vagoane cuprinzând 1738 lăzi, cu un conţinut în valoare de 314 580 456 lei şi 84 de bani. Acestor lăzi li s-au adăugat altele două cu bijuteriile ale Reginei Maria, toate în valoare de 7 milioane de lei.
În zilele de 23-27 iulie 1917 (deja după revoluția din februarie), a fost trimis la al doilea eşalon cu părţi ale Tezaurului României: 24 de vagoane, bunurile având o valoare de inventar de 7,5 miliarde de lei. Sub paza unei unități de cazaci trenul a ajuns cu bine la Moscova, la 3 august 1917.
Apoi s-a întâmplat ceea ce s-a întâmplat: o bandă bolşevică de terorişti a acaparat puterea sub directa conducre a Statului Major german, iar la 26 ianuarie 1918 Leiba Dovidovici Bronstein, alias Troțk, a declarat public cu cinism: „Activele româneşti plasate la Moscova, vor fi indisponibile pentru oligarhia română. Guvernul sovietic îşi asumă obligaţia de păstrare a acestor active, ca şi pe cea de returnare ulterioară a lor în mâinile poporului român “.
Cuvântul lui Leiba este lege, astfel încât poporul român, care de mult şi-a răsturnat regii, așteaptă şi în prezent să-i fie restituit propriul Tezaur. Pentru a aprecia întreg cinismul situației trebuie să amintim în mod neapărat despre cele trei restituiri oficiale, făcute în 1935, în 1956 și 2008. Aceste restituiri au fost însoţite de o retorică triumfalistă de genul celei din următorul comunicat publicat la 12 iunie 1956 în presa sovietică: “În toți acești ani poporul sovietic a păstrat cu meticuloasă grijă operele de artă de o mare valoare istorică și artistică. Guvernul URSS și poporul sovietic au tratat întotdeauna aceste valori ca fiind proprietatea inalienabilă a poporului român”.
E frumos, nu-i așa? E nobil. E onest. Cum i se şi cuvine oricărei ţări cu demnitate, nemaivorbind despre o superputere. Am înapoiat picturi, desene, manuscrise, hrisoave, arhive, monede de aur, medalioane, icoane, odoare bisericeşti, am înapoiat până și rămășițele pământești ale eminentului gânditor Dimitrie Cantemi. Am uitat însă un mizilic colea: să restituim 93,4 tone de aur. Acest mizilic nu a făcut obiectul sentimentelor bolşevicilor de solidaritate de clasă cu poporul român. După cum nu a făcut nici obiectul obligaţiunilor de restituire a ceea ce nu-ţi aparţine.
România nu a încetat niciodată să revendice restituirea de către Rusia a ceaa ce fusese transmis, pe cuvânt de onoare, spre păstrare în anii Primului Război Mondial. Din toate declaraţiile publicate în presa sovietică reieseclar şi univoc faptul că Uniunea Sovietică a recunoscut întotdeauna dreptul de proprietate al României asupra Tezaurului său.
Şi atunci, care-i problema?! De unde apar astăzi aceste cinice şi monstruoase fraze ale oficialilor ruși privind chestiuni de interes pur istoric?! AU FURAT CEEA CE NU NE APARŢINE! Şi ne-au făcut pe toţi ostatici ai acestei meschinării! Pe toți cetățenii Rusiei! De ce eu, de ce anume eu, trebuie să trăiesc cu sentimentul că sunt cetăţean al unei ţări care săvârşeşte pe faţă şi cinic cea mai oribilă crimă damnată de codul moralei creştine: înşelarea celor care ţi-au dat încredere?
La Dante Alighieri, cei care au înșelat încrederea sunt supuşi la cele mai îngrozitoare cazne în cea de-a noua - ultima – treaptă a Iadului: pe lacul îngheţat Cozit dracii le sfârtca capetele
Pentru orice creștin nu există o crimă mai oribilă decât înşelarea celor care ţi-au dat încredere. Și aici nu mai este vorba despre cântecelele şi ţopăiturile celor de la Pussy Riot în biserică, aici este vorba despre un lucru cu mult mai îngrozitor.
Din păcate însă, nimărui nu-i pasă de “aurul românesc”. De Riot Pussy – da, aceasta este o crimă strigătoare la cer împotriva puterii. Pe când tezaurul furat altui neam, propriului nostru aliat, care ne-a încredinţat toată averea sa, e aşa, un fleac , „o chestiune istorică”.
Sursa http://www.ibusiness.ru/blogs/23309
http://victoralexeev.wordpress.com/?s=tezaurul
miercuri, 10 octombrie 2012
Fondul Proprietatea: Calitatea de administrator a lui Franklin Templeton, anulată IREVOCABIL de instanţă
Curtea de Apel Bucureşti (CAB) a decis miercuri, irevocabil, anularea
unei hotărâri AGA a Fondului Proprietatea (FP) din septembrie 2010 prin
care a fost modificat statutul, prin care să se permită ulterior
companiei Franklin Templeton să fie numită administrator al FP.
Sursa Capital
Sursa Capital
Neacșu's letter - Scrisoarea lui Neacșu
Transliterație din slavonă
- m(u)drom(u) i plemenitom(u) i čistitom(u) i b[o]gω(m) darovannom(u) župa(n) hanĭ(š) be(g)ne(r) o(t) brašo(v) mno(g)[o]
- z(d)ravie o(t) ně(k)šu(l) o(t) dlŭgopole i pa(k) dau štire do(m)nïetale za lukru(l) tu(r)čilo(r) kum amĭ
- auzi(t) èu kŭ ĩpŭratu(l) au èši(t) de(n) sofïę ši aimi(n)trě nue ši sěu du(s) ĩ su(s)
- pre dunŭre i pa(k) sŭ štïi do(m)nïjata kŭ au veni(t) u(n) ω(m) de la nikopoe de mïe mě(u)
- spu(s) kŭ au vŭzu(t) ku ωkïi loi kŭ au treku(t) čěle korabïi če štïi ši do(m)nïjata prè
- dunŭre ĩ su(s) i pak sŭ štïi kŭ bagŭ den tote ωrašele kŭte [50] de ωmi(n) sŭ
ę - fïe ĩn ažuto(r) ĩ korabïi i pak sŭ štïi kumu sěu prinsŭ nešte me(š)šte(r) de(n) c[a]ri
- gra(d) ku(m) vorĭ trěče ačěle korabïi la loku(l) čela (st)rimtu(l) če šttïi ši do(m)nïjata
- i pa(k) spui do(m)nïetale de lukru(l) lu mahame(t) be(g) ku(m)u amĭ auzit de boęri če sŭntĭ medžïja(š)
- ši de dženere mïu negre kumu ęu da(t) ĩpŭratu(l) slobozïe lu mahame(t) beg pre
iuiωi va - fi voę pren cěra rumŭněskŭ jarŭ èlĭ sŭ trěkŭ i pa(k) sŭ štïi do(m)nïjata kŭ are
- frikŭ mare ši bŭsŭrab de ače(l) lotru de mahame(t) be(g) ma(i) vŭrto(s) de do(m)nïele vo(s)tre
- i pa(k) spui do(m)nïetale ka ma(i) marele mïu de če amĭ ĩcele(s) šïeu eu spui do(m)nïetale jarŭ
- do(m)nïjata ešti ĩceleptĭ ši ačěste kuvi(n)te sŭ cïi do(m)nïjata la tine sŭ nu štïe
- umi(n) mulci ši do(m)nïele vo(s)tre sŭ vŭ pŭzici ku(m) štici ma(i) bine i b[og]ĭ te ve(s)[e]li(t) amï(n)
- Transcripție interpretativă după normele ortografice actuale
Sursa http://ro.wikipedia.org
marți, 9 octombrie 2012
Firefox 16: mai eficient!
Firefox 16 include un nou sistem pentru gestionarea resurselor de memorie numit incremental garbage collector. Privit ca un upgrade major pentru motorul Firefox, mecanismul promite să îmbunătăţească considerabil timpii de reacţie ai aplicaţiei, reducând totodată consumul de memorie RAM.
O altă noutate pentru Firefox 16 este introducerea de suport preliminar pentru utilizarea de aplicaţii web. Disponibile deja de ceva vreme pentru utilizatorii Google Chrome, aplicaţiile web extind funcţionalitatea de bază a web browser-ului şi oferă acces direct la diverse servicii online, spre exemplu YouTube, sau jocuri online.
Lista noutăţilor din Firefox 16 acoperă şi câteva bug fix-uri, alături de mai multe modificări de ordin tehnic, cum ar fi utilizarea sistemului garbage collector pentru îmbunătăţirea performanţelor motorului JavaScript.
Descarca Fierfox 16
Descarca Fierfox 16
joi, 27 septembrie 2012
Ubisoft a oferit şi cerinţele de sistem pentru ediţia de PC a mult aşteptatului Assassin's Creed III. Din păcate, utilizatorii vechiului sistem de operare Windows XP nu se vor mai putea bucura de acest joc.
Cerinţe de sistem
• OS: Windows Vista (SP2) / Windows 7 (SP1) / Windows 8
• Procesor: 2.66 GHz Intel Core2 Duo E6700 sau 3.00 GHz AMD Athlon 64 X2 6000+ sau mai bun
• RAM: 2 GB (4 GB recomandaţi)
• Placă video: 512 MB compatibilă cu DirectX 9.0 si Shader Model 4.0 sau mai bună (vezi lista de plăci video suportate)
• Placă de sunet: compatibilă DirectX 9.0c (5.1 surround sound recomandat)
• DVD-ROM: Drive compatibil cu discurile Dual-layer
• Hard Disk: 17 GB
• Periferice suportate: tastatura şi mouse compatibile cu Windows, controller opţional (Xbox 360 Controller for Windows recomandat)
• Multiplayer: conexiune broadband 256 kbps sau mai rapidă
Plăci video suportate la momentul lansării:
• AMD Radeon seriile HD 3870 / 4000 / 5000 / 6000 / 7000 sau mai bună
• NVIDIA GeForce seriile 8600 GT / 9 / 100 / 200 / 300 / 400 / 500 / 600 sau mai bună
• Versiunile de laptop ale acestor plăci video ar putea rula jocul, însă nu sunt suportate în mod oficial.
Versiunea de PC a lui Assassin's Creed III va fi lansată pe 23 noiembrie 2012, în timp ce ediţiile pentru Xbox 360 şi PlayStation 3 sunt aşteptate în Europa pe 31 octombrie 2012.
La multi ani Google!
Motorul de căutare pe internet Google sarbatoreste azi cea de-a 14-a aniversare a sa, în noul doodle literele Google fiind scrise pe un tort cu lumânari.
Google Inc. este o corporație americană multinațională care administrează motorul de căutare pe Internet cu același nume. A fost fondată în 1998 de către doi doctoranzi de la Universitatea Stanford, Larry Page și Sergey Brin. Google oferă o metodă simplă și rapidă de găsire a informațiilor pe web, având o bază de date despre peste 8 miliarde de situri web. La începutul anului 2004 Google răspundea zilnic la mai mult de 200 milioane de consultări.
Citatul zilei
Goya zicea că
somnul raţiunii naşte monştri. Da, e adevărat probabil. Dar şi somnul
dragostei naşte monştri. Şi somnul încrederii în ceilalţi.
Octavian Paler în Viaţa pe un peronmiercuri, 26 septembrie 2012
China a lansat la apă portavion Liaoning.
China a anunţat marţi lansarea la apă a primului portavion din dotarea
marinei, construit pe scheletul unui model ucrainean reabilitat, scrie
BBC.Liaoning, cunoscut anterior sub denumirea de Varyag (foto jos), a fost
construit în anii '80 dar nu a fost terminat niciodată. Vasul a zăcut în
porturile ucrainene până la destrămarea Uniunii Sovietice în anul 1991,
când a fost cumpărat de o companie deţinută indirect de forţele armate
chineze. Compania chineză susţinea că vrea să transforme vasul într-un
cazino plutitor. În luna iunie a anului trecut China a confirmat că
vasul a fost recondiţionat pentru a deveni primul portavion din dotarea
marinei.
luni, 24 septembrie 2012
Petitia:rumaniamilitary ''PETITIE PENTRU AVIOANE NOI SI OFFSET!''
'"Pentru semnatura AICI , sau click pe imaginile din slider!
Petitie adresata catre: Ministerul Apararii Nationale, Ministerul Economiei si Industriilor, CSAT, Departamentul de Armamente si Inzestrare, Fortele Aeriene Romane, Comisiile de Aparare ale Parlamentului, Presedintele Romaniei
Ultimele declaratii legate de achizitia de avioane multirol portugheze la mana a 2-a de catre Romania genereaza necesitatea unei dezbateri publice argumentate pe acest subiect, deoarece o astfel de decizie, prin sumele mari vehiculate, are consecinte pe termen lung asupra inzestrarii armatei romane, asupra a ceea ce a ramas din industria romaneasca de armament dar si asupra economiei romanesti. In plus, in acest moment nu exista transparenta in alegerea avioanelor, lucru sesizat si de Comisia Europeana, iar acest lucru poate fi usor incadrat la domeniul achizitiilor netransparente ale statului roman."'
Sursa
Petitie adresata catre: Ministerul Apararii Nationale, Ministerul Economiei si Industriilor, CSAT, Departamentul de Armamente si Inzestrare, Fortele Aeriene Romane, Comisiile de Aparare ale Parlamentului, Presedintele Romaniei
Ultimele declaratii legate de achizitia de avioane multirol portugheze la mana a 2-a de catre Romania genereaza necesitatea unei dezbateri publice argumentate pe acest subiect, deoarece o astfel de decizie, prin sumele mari vehiculate, are consecinte pe termen lung asupra inzestrarii armatei romane, asupra a ceea ce a ramas din industria romaneasca de armament dar si asupra economiei romanesti. In plus, in acest moment nu exista transparenta in alegerea avioanelor, lucru sesizat si de Comisia Europeana, iar acest lucru poate fi usor incadrat la domeniul achizitiilor netransparente ale statului roman."'
Sursa
joi, 20 septembrie 2012
Low Deep T - Big Love (Official Video)
joi, septembrie 20, 2012
No comments
The official music video to Low Deep T's 'Big Love'.
Stay updated with all Low Deep T's news:
http://www.facebook.com/LowDeepTOfficial
luni, 17 septembrie 2012
NOUL LOGAN ?!
Dacia a publicat primele imagini oficiale cu Dacia Logan 2, conform unui articol publicat de francezii de la Automobile Magazine.
Sursa Capital
luni, 10 septembrie 2012
Mai puternică decât "ideea" celui care are "ideea", nu poate fi niciodată ideea celui care i-a înţeles "ideea".
Nichita Stănescu în Fiziologia poezieivineri, 7 septembrie 2012
miercuri, 5 septembrie 2012
Citatul zilei
A cunoaşte Adevărul şi a nu spune tot Adevărul înseamnă a fi complicele falsificatorilor!
citat din Dimitrie Gusti
marți, 4 septembrie 2012
Iluzia unei transparente Corporative
Primul subiect de azi:"'Transparenta: Oferim informatii transparente clientilor nostri, publicului larg si angajatilor nostri."'
-transparenta cui, cand, unde, poate atunci cand o sa zboare porcul o sa vorbim de o transparenta corporativa a unie firme ca nu merita sa o numesc mai mult ce promoveaza aceasta valoare in "Etica de afaceri"'.
Vorbeste de transparenta cand se cenzureaza mail-ul, unde in societatea Marxista :))
by Edrik
-transparenta cui, cand, unde, poate atunci cand o sa zboare porcul o sa vorbim de o transparenta corporativa a unie firme ca nu merita sa o numesc mai mult ce promoveaza aceasta valoare in "Etica de afaceri"'.
Vorbeste de transparenta cand se cenzureaza mail-ul, unde in societatea Marxista :))
by Edrik
Citatul zilei
Acum nu mă pot
ocupa de nimic altceva decât de cartea la care lucrez fără întrerupere. E
o lucrare însemnată, de mari proporţii; n-o judecaţi după partea care
urmează să iasă acum la lumină (fireşte, dacă va ajunge la capătul
nesfârşitelor ei peregrinări pe la cenzură). Aceasta nu-i decât o
portiţă de intrare în palatul ce se înalţă în sufletul meu.
Gogol în scrisoare lui Pletnevluni, 3 septembrie 2012
Cateva proiecte viitoare
luni, septembrie 03, 2012
citatul zilei, Edrik, memorii, news, Shadow bank, transparenta
No comments
Astazi dupa o lunga perioada de inactivitatea in lumea blogurilor si datorita timpului ce il am la dispozitie in acest moment o sa ma apuc de cateva proiecte:
1.Memoriile lui Edrik in Shadow Bank. Acesta se vrea a fii o radriografie privita din interior a unui angajat dintr-o banka dupa mai mult de 5 ani. Sper sa incep de maine cu un episod Pilot.
2. News din industia IT, financiar bancara.
3.Continuarea proiectului Citatul zilei, cu mentiunea ca eu nu imi comentez citatele trimise postate. Citatul este o părere, judecată, idee.... Acest proiect merita continuarea pentru ca joi in urma unui citat am ajuns sa am mailul cenzurat de un "papusar'', nu credeam ca in anul 2012 mai exista in tara asta o persoana ce interpreteaza Marxism-ul ca o realitate nu ca o istorie.
The end of choice!
Citatul Zilei
O marionetă dansează atât timp cât tragem de firele cu care ea este legată, dar imediat ce mâna maestrului se opreşte, ea devine imobilă.
citat din Sri Ramakrishna
citat din Sri Ramakrishna
vineri, 31 august 2012
Update. Commerzbank vinde actiunile sale la ProCredit Bank
Banca Germana Commerzbank a decis in luna Mai 2012 sa paraseasca actionariatul ProCredit Bank Romania, prin vanzarea completa a pachetului minoritar de 19% detinute in ProCredit bank Romania.
Cum rezulta din urmatorul articol publicat in raportul: ProCredit Holding AG & Co. KGaA
Condensed Consolidated Interim Financial Statements Quarter 2/2012
"In May 2012 ProCredit Holding AG & Co. KGaA signed a put option agreement, which gives
Commerzbank AG, Frankfurt, Germany the right to sell all of its shares in ProCredit Bank
Romania to ProCredit Holding AG & Co. KGaA. The option can be exercised during a
determined strike period at a fixed purchase price."
Sursa:ProCredit Holding
Cum rezulta din urmatorul articol publicat in raportul: ProCredit Holding AG & Co. KGaA
Condensed Consolidated Interim Financial Statements Quarter 2/2012
"In May 2012 ProCredit Holding AG & Co. KGaA signed a put option agreement, which gives
Commerzbank AG, Frankfurt, Germany the right to sell all of its shares in ProCredit Bank
Romania to ProCredit Holding AG & Co. KGaA. The option can be exercised during a
determined strike period at a fixed purchase price."
Sursa:ProCredit Holding
Update din www.zfcorporate.ro Commerzbank face curăţenie şi iese din ProCredit România.
Intrebarea este: ce a avut de ascuns ProCredit de a cenzurat mailul unui angajat care a aflat aceasta stire?!, poate raspunsul a fost gasit de ZF.