Sponsor

marți, 30 iunie 2009

Trucuri pentru mentinerea sanatatii in fata calculatorului

Lucrul la calculator poate dauna grav sanatatii. Pauzele dese sunt necesare pentru ca vederea sa nu fie afectata, iar pozitia corecta in fata calculatorului va va proteja coloana vertebrala de eventualele deformari.

Persoanele care lucreaza numai la calculator trebuie sa respecte cateva reguli clare pentru pastrarea sanatatii. Lipsa miscarii, mancatul in fata monitorului sau orele inaintate petrecute la birou afecteaza grav sanatatea, informeaza healthy.net, citat de ziare.com.

Pozitie confortabila

Pentru a evita durerile de cap sau de gat, monitorul va fi asezat la nivelul privirii, nu mai jos sau mai sus, pentru ca gatul sa nu fie obligat sa se incline inutil.
Atunci cand lucram la calculator, capul va fi drept si privirea inainte. Pozitia pe scaun este cu spatele drept, cu trupul perpendicular pe podea si sprijinit de spatarul fix al scaunului.

Umerii si trunchiul vor fi pe aceeasi linie, iar coatele vor fi apropiate de corp. Bratul si antebratul vor forma un unghi de 90 de grade sau putin obtuz. Cu cat unghiul dintre ele va fi mai mare, cu atat spatele va fi mai putin drept, iar coloana vertebrala va fi afectata.

Picioarele se vor odihni pe un suport special pentru cei care lucreaza la birou. in pauzele de relaxare, puteti intinde picioarele pe acest suport, de minim 20 de centimetri inaltime. Circulatia periferica va fi astfel protejata, iar muschii se vor relaxa.

Dotarile unui birou

Persoanele care lucreaza numai la calculator trebuie sa beneficieze de cateva facilitati obligatorii, astfel incat cele opt ore pe zi sa nu le afecteze sanatatea. Biroul este dotat cu blat de tastatura astfel incat intre coapsa si blat sa existe un spatiu necesar libertatii de miscare. Sub birou trebuie sa existe un spatiu liber, pentru ca angajatul sa se poata relaxa in orele de pauza.

Actele si documentele cu care lucreaza zilnic vor fi asezate in bibliorafturi, pentru a nu ingreuna lucrul angajatului. Stresul la birou este mult mai mare atunci cand nu exista o ordine in acte, iar planificarile zilnice nu pot fi facute expeditiv.

Telefonul de pe birou trebuie sa fie asezat la o inaltime corespunzatoare pentru evitarea aplecarilor sau a ridicarilor frecvente, care, in timp, pot dauna coloanei vertebrale. Scaunul biroului va fi unul moale, cu spatar si cotiere. Spatarul va fi fix, pentru a nu permite adoptarea pozitiilor daunatoare coloanei vertebrale.

De asemenea, scaunul va fi reglabil, pentru ca angajatul sa poata stabili inaltimea corespunzatoare de la care poate lucra in conditii optime.

Monitorul ales nu va afecta vederea, va avea ecran de protectie si va fi reglabil. Tastatura trebuie sa fie silentioasa, comoda, fara spatii mari intre taste, pentru ca, dupa un timp, sa nu fie un focar de infectie pentru angajat, acumuland diverse resturi.
Pentru imbunatatirea aerului din birou, cateva flori sunt obligatorii. Aerul conditionat si ferestrele mari care pot fi deschise amelioreaza calitatea aerului si ajuta la oxigenarea creierului. Angajatii vor lucra astfel in conditii optime si vor fi si eficienti.

Curentul

Asistenta lu' Morar



luni, 29 iunie 2009

Mesaj patriotic

Planurile de extindere ale Google nu se rezuma doar la oportunitatile oferite de Internet. Urmand exemplul Skype sau Yahoo, compania, lider incontestabil al motoarelor de cautare online, a lansat in prima parte a anului curent propriul serviciu de telefonie mobila, Google Voice.

Seviciul are la baza tehnologia companiei GrandCentral Communications achizitionata cu aproximativ 50 milioane de dolari in 2007, prin care un utilizator dispune de un numar unic de telefon, in spatele caruia se pot afla toate celelalte numere de telefon la care acesta poate fi apelat, de acasa, de la serviciu sau al unuia sau mai multor telefoane mobile.

Utilizatorul poate configura ce se intampla atunci cand este apelat, in functie de cine suna, apelul putand fi directionat la unul dintre telefoane sau la toate. In acest mod, numarul de telefon devine legat de utilizator si nu de locatia acestuia.

Serviciul ofera si o casuta vocala unica, ce poate fi accesata de pe telefon sau online, cu diferite alte functionalitati, de a trimite altcuiva mesajele vocale inregistrate, de a-l adauga in lista de contacte pe cel ce a sunat, sau de a-l bloca drept spammer. De asemenea, este posibil sa se asculte mesajele in timp ce acestea sunt inregistrate si sa se transfere apelurile telefonice in derulare intre telefoane, spre exemplu de la fix la mobil sau invers.

Update-urile suplimentare facute de Google permit, in plus, realizarea de conferinte telefonice, trimiterea si primirea de SMS-uri si convertirea mesajelor vocale in mesaje text care pot fi apoi trimise pe e-mail.

Apelurile locale sunt gratuite, dar pentru convorbiri internationale este necesara crearea unui cont Google Checkout, initiatorii anuntand ca taxa de convorbire va fi mult mai mica decat cea impusa de Skype.


duminică, 28 iunie 2009

Parisul si Bratislava vor fi legate in 2016 de o linie TGV, ce va fi parcursa in sase ore

Parisul si Bratislava vor fi legate de o linie feroviara de mare viteza incepand din 2016, trenurile urmand sa parcurga distanta dintre cele doua capitale, de 1.200 km, in aproximativ sase ore, a declarat vineri ministrul de externe al Slovaciei, Miroslav Lajcak, citat de AFP.

Lucrarile de constructie a liniei pentru trenuri de mare viteza (TGV) intre Paris si Bratislava vor incepe in 2010, a precizat ministrul slovac, la o sedinta a Camerei de comert franco-slovace din Bratislava.

Costul proiectului este evaluat la 475 milioane euro, a mai spus oficialul.

In februarie, aflat in vizita in Franta, ministrul de externe Cristian Diaconescu a declarat in fata reprezentantilor cercurilor de afaceri franceze ca o oportunitate de afaceri poate decurge din construirea unei linii TGV Paris - Viena - Bucuresti - Constanta, insa niciun proiect concret nu a fost anuntat pana in prezent.

NewsIn

sâmbătă, 27 iunie 2009

copii de Dabuleni...sweet








vineri, 26 iunie 2009

Bank of America, data in judecata pentru discriminarea femeilor

O angajata a diviziei de brokeraj din fosta banca de investii Merrill Lynch, preluata in ianuarie 2009 de Bank of America, isi acuza angajatorii ca sunt partinitori in acordarea bonusurilor, sustinand ca sunt favorizati in primul rand barbatii, scrie Reuters.

In acelasi timp, Jaime Goodman, femeia care a deschis dosarul la o curte din Manhattan, spune ca intotdeauna investitiile clientilor bogati ai Merrill erau acordate barbatilor, ceea ce, in opinia ei, echivaleaza cu o subapreciere a potentailului brokerilor de sex feminin.

Bank of America are in prezent aproximativ 15.800 brokeri, cei mai multi veniti de la Merrill. Pentru a-i incuraja sa ramana in cadrul companiei, banca a acordat celor mai valorosi bonusuri de retinere, in unele cazuri sumele fiind exprimate in sapte cifre.

In replica, institutia financiara spune ca toate bonusurile au fost acordate strict pe baza meritului si a valorii aduse de brokeri in companie si nu pe criterii rasiale sau sexuale. Goodman solicita plata unor compensatii care sa acopere valoarea tuturor beneficiilor neacordate din cauza politicilor discriminatorii precum si plata de daune morale.


sursa:BankNews.ro

Re: atentie la zahar



Scrisoare de dragoste...

Draga salariule,
A trecut mult timp de cand nu te-am mai vazut. Ce s-a intamplat cu tine? Imi dai impresia ca ma ocolesti. Suna ciudat si mi-e jena sa recunosc, dar am nevoie de tine si sper sa te vad cat mai curand. De data asta, sper sa stai mai mult de 2 zile in portofelul meu. Ceea ce-mi aminteste de momentele in care zburdam fericiti prin Metro sau Billa, iar eu aveam frigiderul bagat in priza. Dar cum timpul nu-mi mai permite, ma tem ca trebuie sa inchei.

Cu drag, Un sclav









P.S.: Sper ca ai mai crescut

Michael Jackson a murit, în urma unui stop cardiac. Viaţa şi cariera megastarului, sub un semn tragic (VIDEO)

Regele muzicii pop, Michael Jackson, a murit, în urma unui stop cardiac. Artistul avea 50 de ani.

Informaţia privind decesul acestuia a fost confirmată, iniţial, de LA Times şi CBS News.

Ulterior, anunţul a fost făcut oficial de către purtătorul de cuvânt al Institutului medico-legal din Los Angeles.

Michael Jackson a fost internat într-un spital din Los Angeles, după ce a suferit un stop cardiac.

Artistul nu mai respira atunci când paramedicii au sosit la reşedinţa sa din Los Angeles. Aceştia l-au resuscitat înainte de a-l transporta la spital.

REALITATEA.NET - Sky News: Michael Jackson ar fi murit în urma unei injecţii cu Demerol. Medicul megastarului a dispărut

joi, 25 iunie 2009

Microsoft reduce pretul pentru Windows 7

Microsoft, producatorul american de software, a anuntat ca preturile pentru viitorul sistem de operare Windows 7 sunt asemanatoare cu cele ale Vista, iar cei care achizitioneaza PC-uri inainte ca sistemul sa fie pus in vanzare vor beneficia de actualizari gratuite ale acestuia, scrie presa internationala.

Pentru a creste cererea printre cei care vor sa achizitioneze un nou computer, Microsoft a anuntat ca va accepta un numar limitat de comenzi inainte de lansare si va vinde versiunea pentru mai putin de 50 dolari, scrie InformationWeek.

Persoanele care cumpara versiunea Windows Vista Home Premium, Business sau Ultimate vor beneficia de actualizari gratuite cand Windows 7 va deveni disponibil la data de 22 octombrie.

Microsoft a oferit un program similar de actualizare inaintea lansarii Vista, determinand producatorul de software sa amane veniturile Windows pentru urmatoarele trimestre. Compania nu a anuntat in ce fel vor afecta rezultatele trimestriale programul Windows 7.

Compania de software a anuntat ca pentru a actualiza masinariile cu versiunea Windows 7 Home Premium utilizatorul va scoate din buzunar 120 dolari, cu 10 dolari mai putini decat pachetul Windows Vista.
Windows 7 va fi lansat in Romania si pe toate celelalte piete din lume in 22 octombrie, a anuntat la inceputul lunii directorul diviziei Windows din cadrul Microsoft Romania, Tudor Galos.

Bancherii intra in Prima Casa: Afla care sunt bancile care au depus oferte

18 banci au depus oferte in valoare de 1,43 mld. euro

Numarul bancilor inscrise la programul Prima Casa a ajuns, ieri seara, in jurul orei 19:00, dupa ce Garanti Bank a depus oferta, valoarea creditelor pe care bancile sunt dispuse sa le acorde urcand la 1,486 miliarde euro, a declarat, citat de NewsIn, presedintele FNGCIMM, Aurel Saramet.

Cel mai ridicat plafon propus pana in prezent este al Bancii Comerciale Romane (BCR), de 450 milioane euro.

Bancile care au depus oferte sunt Banca Transilvania, Bank Leumi, BRD-SocGen, ATEbank, Raiffeisen Bank, Volksbank, Millennium Bank, Piraeus Bank, CEC Bank, Bancpost, Banca Romaneasca, Alpha Bank, Credit Europe Bank, Unicredit Tiriac Bank, OTP Bank, Intesa Sanpaolo, Emporiki si Garanti Bank.

miercuri, 24 iunie 2009

Numere fatale (2009) Knowing filmul la care merg azi

In 1958, la finalizarea a unei noi scoli, se decide sa se creeze o capsula a timpului pentru generatiile viitoare, in care vor fi introduse desenele unui grup de elevi. Dar unul dintre elevi, o fetita misterioasa ce pare sa auda voci, in loc sa deseneze precum colegii ei, isi completeaza foaia de desen cu un sir de numere, aparent aleatore. Peste 50 de ani, o noua generatie de elevi examineaza continutul capsulei si mesajul criptic al fetei ajunge in mainile tanarului Caleb Myles. Tatal lui Caleb, profesorul Ted Myles reuseste sa descifreze insemnatatea seriei de numere si descopera ca acestea au prevestit cu mare acuratete, data fiecarui dezastru din ultimii 50 de ani si totalul mortilor aferent fiecarei catastrofe.

Continuand sa studieze mesajul, el isi da seama, ca din seria de dezastre mentionate in textul fetitei, trei dintre ele nu s-au intamplat inca. Ultimul din cele trei dezastre, sugereaza o catastrofa la nivel global in care se pare ca Ted si familia sa detin un rol important. Cand incercarile lui Ted de a avertiza autoritatile esueaza, el se considera responsabil sa faca tot ce ii sta in putere pentru a impiedica distrugerea iminenta a planetei.

marți, 23 iunie 2009

The Sims 3 Video Preview

Lichidare credit la o banca- reclamatie.... foarte tare si reala!!!

credit la Banca X- reclamatie.... foarte tare si reala!!!!
Buna ziua,

Numele meu este I........ B....... si am luat un credit de nevoi personale de la dumneavosatra in valoare de 1300E la inceputul anului trecut platind ratele intocmai si la timp. La sfarsitul acestui an in jur de 10 Decembrie am mers la sucursala dumneavostra din zona Muncii pentru a achita integral creditul si lichida/inchide contul. Dupa cateva minute de asteptare, perioada in care angajatii dumneavoastra se intrebau intre ei ce trebuie sa faca - intrebari la care trebuie sa zic ca si-au gasit foarte greu raspunsurile si mai mult cred ca nici alea nu au fost bune [cum avea sa se dovedeasca mai tarziu] - am primt o cerereTIP pe o foaie A4 pe care mi s-a cerut sa o completez, lucru si facut dealtfel.


Dupa completarea acestei cereri si achitarea unei sume de 1030 E in care a fost inclus comisionul dumneavoastra de 3% [precizez ca suma trebuia sa fie de 1025 E, dar angajata dumneavostra mi-a cerut sa achit ceva in plus ca, si acum citez"Nu sunt sigura si mai bine mai lasati ceva acolo sa fie"]. Pe aceasta cale doresc sa informez instituatia dumneavoastra bancara ca matematica este o stiinta EXACTA si cu ajutorul tehnologiei/logisticii din ziua de azi si cel mai neimpatimit matematician poate efectua un calcul exact, tehnologie pe care am observat ca o detineti in sediile sucursalelor dumneavoastra.


Astazi, la data trimiteri acestui mail, am fost la sucursala dumneavoastra din zona Mihalache cerand sa mi se lichideze acest cont.. Aici am avut o mica surpriza.unul din anagajatii dumneavoastra mi-a dat o veste destul de socanta: cererea mea nu a fost procesata [adica luata de cineva din acea gramada de acte si trimisa catre altcineva cu o alta gramada de acte care poate sa o trimita catre cine trebuie] si din suma pe care eu am depus-o, adica cei 1030E in care au fost inclusi si cei 3% commision + "ceva sa fie acolo" au fost efectuate plati catre dumneavoastra ca RATE si nu ca un total pentru lichidare.


Cerand explicatii, angajatii dumneavoastra au ridicat din umeri, la propriu vorbind si mi-au spus ca , si iara citez "asta e .acuma ce sa facem!?!..achitati si dumneavoastra din nou diferenta"




Prin acest mail, pe care cred ca il va citi cineva, doresc sa fiu contactat telefonic la nr. 0766 xxxxxx de un alt angajat de al dumneavoastra pentru a-i explica, verbal si posibil pe un ton nervos, in ce situatie ma aflu si sa gasim o posibila solutionare.



P.S. dupa cum bine veti vedea in acest mail, la field-ul CC [adica unde mai bagi niste oameni - destinatari - care vor citi acest mail], am adaugat si institutia nationala OPC [Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor <http://www.anpcnet.ro/> ] iar in field-ul celalat BCC [adica unde mai poti baga o serie de oameni], in cazul de fata vreo 300, care vor fi informati ca o a treia parte independenta + cateva institutii media cu speranta ca vor investiga mai mult posibilele urmatoare si trecute situatii.


Va multumesc anticipat si cu speranta ca ne vom auzi si telefonic va urez o zi buna,


Al dumneavoastra client cu aspiratia de fost client,


I...... B.......





L-au sunat in 15 minute

luni, 22 iunie 2009

Ultima oră! Aterizare de urgenţă pe aeroportul Băneasa

Un avion al companiei Air France a aterizat de urgenţă pe aeroportul Băneasa, din cauza condiţiilor meteo nefavorabile. Pasagerii nu sunt lăsaţi să coboare din avion. Aeronava va fi alimentată cu kerosen, după care pasagerii vor fi duşi pe Otopeni.
Cursa Air France trebuia să ajungă pe aeroportul Otopeni la ora 19.20.

Amintiri.....din copilarie

Salut!

Am gasit ceva interesant de citit referitor la generatia mea, cred
ca si a ta, si poate iti faci si tu timp sa citesti, zic ca merita.
Pe mine chiar m-a pus unpic pe ganduri


Nascuti la inceputul anilor 70-80, vedem acum in anul 2009 cum casa
parintilor nostri este de 50 de ori mai scumpa decat atunci cand au
cumparat-o si realizam ca noi o sa platim pentru casele noastre in jur de
50 de ani.
Nu avem amintiri despre primii pasi pe luna, nici despre razboaie
sangeroase, da r avem cultura generala, pentru ca asta insemna ceva odata.
Suntem ultima generatie care a jucat "Ascunselea" , "Castel", "Ratele si
vanatorii", "Tara, tara! Vrem ostasi", "Prinsea","Sticluta cu otrava",
"Pac Pac", "Hotii si vardistii", ultimii care au strigat "Un doi trei la
perete stai", ultimii care au folosit telefoanele cu fise, dar primii care
am facut petreceri video (inchiriam un video si stateam sa ne uitam la
filme2 zile inchisi in casa), primii care am vazut desene animate color,
primii care am renuntat la casete audio si le-am inlocuit cu CD-uri.
Noi am purtat jeansi elastici, pantaloni evazati, geci de blugi de la
turci, iar cine avea firme gen Lee sau Puma era deja lider de gasca.
Noi nu am dat examene de Capacitate, nu am dat teste grile la admitere.
Noi am fost ultimii "Soimi ai Patriei" si ultimii "Pioneri".
La gradinita am invatat poezii in romaneste, nu in engleza... Si am cantat
MULTI ANI TRAIASCA nu HAPPY BIRTHDAY la aniversari.
Am sorbit din ochi Sclava Isaura, Beverly Hills , Melrose Place , Twin
Peaks, Dallas .. si cine zice ca nu s-a uitat ori minte ori nu avea inca
televizor.
Reclamele de pe posturile straine ne innebuneau, si abia asteptam sa vina
si la noi inghetata Magnum, sau pustile alea absolut superbe cu apa. Intre
timp, ne consolam cu Tango cu vanilie si ciocolata si clasicele bidoane
umplute cu apa de la robinet, care turnate in cap ne provocau pneumonii.
Si uite un motiv bun sa nu mergem la scoala.
Noi am ascultat si Metallica, si Ace of Base, si DJ Bobo, si Michael
Jackson, si Backstreet Boys si Take That, si inca nu auzisem de manele
singurele melodii de joc fiind horele la chefuri, la care nimeni nu stia
pasii, dar toti dansam!
Dar spre deosebire de copiii din ziua de azi, am auzit atat de Abba, si de
Queen, cat si de noile nume gen 50 Cent si Britney Spears.
Am citit "Licurici", "Pif", Ciresarii, si am baut Cico si Zmeurata si ni
s-a parut ceva extraordinar cand au aparut primele sucuri "de la TEC" fara
sa ne fie teama ca "au prea multe E-uri", iar la scoala beam toata clasa
dintr-o sticla de suc fara teama de virusi.
Noi am baut prima Coca-Cola la sticla si am descoperit internetul. Noi nu
ne da deam bip-uri, ne fluieram sa iesim afara, noi nu aveam dolby
surround system, taceam toti ca sa auzim actiunea filmului, nu aveam
Nintendo sau Playstation ci jocuri tetris de care ne plictiseam la o luna
dupa ce le cumparam si le uitam pe dulap, pline de praf. Abia asteptam la
chefuri sa jucam "Fantanita", sau "Flori, fete sau baieti", sau "Adevar
sau Provocare", sau orice ne dadea un pretext sa "pupam pe gura" pe cine
"iubeam".
Noi suntem cei care inca au mai "cerut prietenia", care inca roseam la
cuvantul "sex", care da deam cu banul care sa intre in farmacie sa cumpere
prezervative, pe care apoi sa le umplem cu apa si sa le aruncam in capul
colegilor, care am completat mii de oracole, sperand ca persoana iubita va
citi acolo unde scrie "De cine iti place?" ca ne place de el/ea.
Este uimitor ca inca mai suntem in viata, pentru ca noi am mers cu
bicicleta fara casca, genunchiere si cotiere, nu am avut scaune speciale
in masini, nu am aruncat la gunoi bomboanele care ne cadeau din greseala
pe jos, nu am avut pastile cu capac special sa nu fie desfacute de copii,
nu ne-am spalat pe maini dupa ce ne-am jucat cu toti cainii si toate
pisicile din cartier, nu am tinut cont de cate lipide si glucide mancam,
parintii nostri nu au "child proof the house", ne-au trimis sa cumparam
bere si vin de la alimentara, si cate un pachet de tigari de la
tutungerie.
Noi am auzit cum s-a tras la Revolutie, noi am fost martorii a trei
schimbari de bancnote si monede, noi am ras la bancuri cu Bula, noi am
fost primii care au auzit-o pe Andreea Esca la Pro TV, noi suntem cei care
mai tinem minte emisiunea "Feriti-va de magarus".
Suntem o generatie de invingatori, de visatori, de "first-timers" ...
Daca citesti si ai cazut macar un pic pe ganduri, esti de-al nostru !
Trimite si la prietenii pe care poate i-ai uitat de mult sa isi aduca
aminte si ei..........

Salariile bancherilor, la control

Comisia Europeana recomanda statelor membre monitorizarea salariilor bancherilor, in unele cazuri fiind vorba chiar de remuneratii anuale de milioane de euro si de banci care au intrat in faliment. Monitorizarea se va face prin intermediul unei entitati care va avea aceasta misiune la nivelul sistemului financiar-bancar european, aceasta fiind una din deciziile luate saptamana trecuta la Consiliul European de Vara de la Bruxelles. Masura vizeaza, totodata, si remuneratiile din sectorul financiar, in general, pe langa cele ale personalului de conducere.

Cu salarii de cel mult 40.000 de euro, bancherii romani nu se lauda cu venituri prea mari, comparativ cu cele ale omologilor din alte tari. De exemplu, Alfredo Saenz Abad, presedintele bancii spaniole Santander Bank, a castigat in 2008 peste opt milioane de euro, din care patru milioane salariul brut. In Romania, salariul mediu net in sectorul intermedierilor financiare a fost de aproximativ 981 de euro in luna aprilie, potrivit datelor statistice oficiale.

Gandul

duminică, 21 iunie 2009

Studiu: Masinile scumpe nu atrag femeile

Top Gear Australia a vrut sa afle daca femeile sunt intr-adevar atrase de barbatii care conduc masini scumpe. Desi exista deja o serie de studii in acest sens, care au prezentat diverse rezultate, atractia nestavilita a femeilor pentru barbatii instariti care conduc automobile scumpe, a devenit deja un subiect de gluma. Pentru a realiza acest studiu, Top Gear Australia a apelat la o agentie australiana de cercetare, care se specializeaza in reactiile creierului uman.

Undele cerebrale ale subiectilor au fost monitorizate, iar interesul lor pentru vehicul si persoana de la volanul acestuia a fost masurat cu ajutorul instrumentelor electronice. Initial, subiectilor li s-a prezentat un vehicul, iar apoi vehiculul a fost condus de un barbat. In timp ce unele vehicule erau mai interesante cu un barbat la volan, anumite modele au devenit respingatoare in momentul in care un sofer s-a asezat la volan.

Cercetatorii australieni au folosit un Porsche 911, un Nissan Skyline modificat, un MG Roadster clasic si un pick-up Holden Ute si un SUV. Fiecare automobil a primit un sofer care corespundea clientelei tipice a modelului respectiv, iar reactiile cerebrale ale subiectilor au fost monitorizate atent.

Studiul a aratat ca un barbat de varsta a doua nu este mai atragator la volanul unui automobil sport premium, cum este Porsche 911, pe cand un familist tipic sau un barbat atragator arata la fel de bine in aproape orice vehicul. Un element surprinzator al studiului a fost faptul ca Roadster-ul MG a fost mai interesant pentru subiecti atunci cand nu avea un sofer.

Cercetatorii australieni au concluzionat ca barbatii nu trebuie sa se bazeze pe masina pe care o conduc pentru a atrage femeile, ci trebuie sa aleaga modelul care le place si li se potriveste cel mai bine. Pe langa asta, se pare ca prezenta sau lipsa unui automobil nu schimba cu nimic perceptia unui barbat atragator in ochii unei femei. Trebuie luat in considerare faptul ca studiul a fost efectuat pe un esantion limitat de femei, si ca nu poate fi reprezentativ pentru toate grupurile sociale si culturile lumii.

Drive.au via Automarket

sâmbătă, 20 iunie 2009

NVIDIA si Adobe anunta colaborarea lor în proiectul Open Screen

NVIDIA si Adobe anunta colaborarea lor în proiectul Open Screen Project pentru a optimiza aplicatia Adobe Flash Player, o componenta cheie a platformei Adobe Flash Platform. Astfel, se vor accelera pe unitatea de procesare vizuala (GPU) materialele video într-un numar mare de dispozitive portabile pentru navigarea pe Internet, incluzând netbook-urile, tablet PC-uri, telefoane mobile etc.

Adobe Flash Player va fi accelerat pe o gama larga de procesoare NVIDIA, printre care amintim NVIDIA Tegra, care va permite utilizatorilor dispozitivelor ultraportabile sa se bucure la maxim de experienta navigarii pe Web, de vizionarea filmelor codate H.264, de rularea aplicatiilor si materialelor video bazate pe tehnologia Flash, oriunde, oricând si pe orice platforma.

NVIDIA participa activ în proiectul Open Screen, o vasta initiativa cu implicarea a numai putin de 25 de lideri din industrie, ce si-au unit fortele pentru a crea o platforma de dezvoltare ce va rula pe orice dispozitiv. În frunte cu Adobe, membrii proiectului Open Screen urmaresc fructificarea capacitatilor platformei Adobe Flash, pentru ca materialele video si aplicatiile de sine statatoare sa poata rula pe desktop-uri, netbook-uri, dispozitive mobile, televizoare si alte bunuri de larg consum.

sursa xpc.ro

vineri, 19 iunie 2009

O noapte in cel mai scump hotel din lume costa cat o garsoniera in Bucuresti

Luxul pare sa fie pentru cei mai instariti oameni ai lumii o nevoie ireprimabila si, pentru a-l obtine, sunt dipusi sa plateasca sume aproape nelimitate. Este ceea ce demonstreaza o cercetare a cotidianului britanic Times Online care arata ca, in ciuda problemelor economice din ultimul an, tarifele hotelurilor de cinci stele nu s-au diminuat ci, din contra, au urcat pana la cote nemaiintalnite.

Astfel, conform analizei realizate de editorii publicatiei, pentru o singura noapte unii sunt dipusi sa plateasca 37.650 de dolari, tariful perceput de Hotel Martinez din Cannes, Franta, pentru un penthouse cu patru camere, doua bai, o sauna si o terasa generoasa. Alte dotari includ sistem de teleconferinta, conexiune TV si Internet prin satelit, computer, etc.

furtuna in Constanta 17.06.2009




joi, 18 iunie 2009

Motivational Poster of the Day

miercuri, 17 iunie 2009

Gabriel Sandu: e-Romania este deocamdata un concept, portalul va fi functional in decembrie

Ministrul comunicatiilor si societatii informationale, Gabriel Sandu, a declarat, miercuri, ca in acest moment e-Romania este lansat ca si concept, pentru a fi cunoscut, urmand sa se transforme in portal operational pana la sfarsitul anului.

"Eu am lansat un concept, nu un portal. Portalul e-Romania va deveni operational pana la 31 decembrie 2009. Acest concept a fost realizat din resurse proprii de catre Ministerul Comunicatiilor si Societatii Informationale cu sprijinul Institutului National de Cercetare-Dezvoltare in Informatica (ICI) si Agentia pentru Serviciile Societatii Informationale si alti colaboratori. In acest moment nu este un portal functional, ci doar un concept bazat pe modelele austriac si britanic. Pana la finele anului vom proceda la modificarea actualului concept, care nu va fi automat transformat in portal", a declarat ministrul comunicatiilor si societatii informationale, Gabriel Sandu.

Acesta a mai adaugat ca e-Romania este un concept care intai a fost redactat, prezentat si urmeaza sa se primeasca propuneri. "Tocmai de aceea il promovez, pentru a deveni cunoscut. Pentru realizarea portalului, vom lucra cu institutiile specializate pentru fiecare domeniu in parte. Decizia finala in privinta portalului va fi luata in guvern si va fi semnata de toti ministrii", a mai spus Gabriel Sandu.

Portalul e-Romania, lansat marti de guvern, prin Ministerul Comunicatiilor, include la capitolul dedicat limbii si literaturii romane erori fundamentale de exprimare si de continut, dincolo de faptul ca multe fragmente de text sunt copiate, fara citarea sursei, de pe diverse site-uri.

Structurat pe 16 domenii de interes, printre care guvernare, biserica si educatie, portalul poate fi accesat la adresa romania.gov.ro. Exista si un domeniu generalist, numit "Despre Romania", in care vizitatorii ar trebui sa gaseasca notiuni de etimologie, cultura, geografie, istorie si demografie.

Domeniul cultura gazduieste o subcategorie numita "Limba si literatura romaneasca - umor romanesc", care ar fi trebuit sa ofere cititorilor o perspectiva generala asupra principalelor etape din istoria literaturii romane precum si informatii despre scriitorii emblematici romani. Textul publicat pe pagina online este, insa, doar o imbinare de fragmente care se regasesc pe diverse alte site-uri.

"Prin ceea ce a facut astazi (n.r. ieri), Ministerul Comunicatiilor si Societatii Informationale aduce o economie de timp si de bani in buzunarele cetatenilor. Prin e-Romania, tara noastra este lansata pe orbita modernizarii. Avem 12 milioane de utilizatori de internet, iar acesti oameni vor evita pierderea de timp la cozi pentru plata taxelor si impozitelor. Sunt sigur ca acest portal va fi un succes si romanii il vor primi foarte bine", afirma premierul Emil Boc, cel care a lansat portalul e-Romania.

NewsIn

Mare mahmureala (The Hangover) Filmul la care merg azi.

Despre film:

Cu doua zile inainte de nunta, Doug si cei trei prieteni ai lui care urmeaza sa-i devina cavaleri de onoare pleaca cu masina spre Las Vegas pentru a organiza o petrecere a burlacilor de care sa-si aduca aminte cu placere si nostalgie toata viata. A doua zi dimineata, atunci cand se trezesc confuzi si dezorientati din somn dupa o noapte de betie, cei trei cavaleri de onoare constata cu stupoare ca viitorul mire a disparut fara urma si ca, in schimb, in camera lor se afla un bebelus in varsta de aproximativ 6 luni, iar prin baie se plimba nestingherit un tigru.

Fiind complet lipsiti de indicii si avand foarte putin timp la dispozitie pentru a-l gasi pe viitorul ginere si a se asigura ca acesta va ajunge in fata altarului impreuna cu aleasa inimii lui, cei trei barbati petrecareti incearca sa-si puna ordine in ganduri, sa isi aminteasca unde si-au petrecut noaptea precedenta si in ce moment le-a scapat situatia de sub control.

marți, 16 iunie 2009

Hulme CanAm, super-masina produsa in Noua Zeelanda

Hulme Supercars, companie din Noua Zeelanda fondata de Jock Freemantle, a prezentat oficial, zilele trecute, modelul Hulme CanAm, supermasina fiind pilotata chiar de seful companiei.

Vehiculul poarta numele lui Denny Hulme, singurul campion de Formula 1 din Noua Zeelanda. Bolidul este propulsat de un motor V8 de 7.0 litri, produs de Chevrolet, cuplat la o transmisie cu sase rapoarte.

Propulsorul dezvolta 600 CP si un cuplu maxim de 600 Nm. Masina de doua locuri poate atinge viteza maxima de 320 km/h, fiind avantajata de greutatea relativ mica, doar 1.000 de kg, obtinuta prin folosirea fibrei de carbon in constructia caroseriei.

duminică, 14 iunie 2009

desen pe material noua moda in Japonia






Ceea ce vedeti nu se vede prin material.
Este de fapt imprimat pe material in asa fel fel sa para ca se vad chiloteii.
Este noua moda care face ravagii in Japonia

Samoyed

Samoyed























PA!